Grupul Elliott cumpără acțiuni FP și după AGA

Grupul Elliott cumpără acțiuni FP și după AGA
scris 3 nov 2015

Ieri Manchester Securities, compania prin care grupul controlat de miliardarul american Paul Singer realizează plasamentele în România, a cumpărat 2,04 milioane acțiuni ale Fondului Proprietatea pentru 1,69 milioane lei.

Au o deținere mai mare de 1,8 miliarde lei (peste 460 milioane dolari) la Fondul Proprietatea (FP), echivalentă cu peste 20% din titlurile societății, dar nu se opresc din achiziții. Fondurile Eliott ale magnatului american Paul Singer au cumpărat și ieri, prin firma Manchester Securities Corp., 2,04 milioane acțiuni ale Fondului la un preț mediu de 0,8273 lei/acțiune, ceea ce dă pachetului o valoare de 1,69 milioane lei (420.000 dolari)

Este a doua achiziție după ce cumpărările au fost reluate de Elliott Management, companie cu active în administrare de peste 26 miliarde dolari, încă de a doua zi după desfășurarea Adunării Generale a Acționarilor din 29 octombrie. Atunci, prin același intermediar ca cel al tranzacției de ieri, Wood & Company, au fost cumpărate la BVB 5,72 milioane titluri FP pentru 4,73 milioane lei (1,17 milioane dolari).

Urmărește-ne și pe Google News

Cel mai mare rulaj a fost asigurat în ședința de vineri, 23 octombrie, când Manchester Securities a cumpărat nu mai puțin de 0,62% din acțiunile Fondului, tranzacția efectuată la prețul de 0,8095 lei/acțiune însumând 56 milioane lei (13,94 milioane dolari). Achiziția realizată atunci de fondurile lui Singer a reprezentat 86% din valoarea schimburilor pe respectivul emitent în acea zi și a fost intermediată de Swiss Capital.

O altă cumpărare importantă a fost realizată în ziua de 30 septembrie pe piața Specialized Fund Market a Bursei de Valori din Londra, când Manchester Securities a acumulat 145.000 de certificate de depozit (GDR) având ca activ suport 7,25 milioane acțiuni FP, la prețul de 9,98 dolari pe GDR, suma totală ridicându-se la.1,44 milioane dolari.

Fondul Proprietatea este listat la Bursa de Valori București de la începutul anului 2011, fiind cel mai lichid emitent. Capitalizarea societății la ultima cotație de ieri de 0,821 lei/acțiune, este de 9,19 miliarde lei (2,27 miliarde dolari), cu 23,41% mai mică decât activul net de 12 miliarde lei (2,97 miliarde dolari) raportat la data de 30 septembrie.

viewscnt
Afla mai multe despre
fondul proprietatea
elliott
paul singer
machester securities
bvb