Autonom Services, compania care anul trecut a bifat achiziția a 200 de automobile electrice, și-a majorat substanțial afacerile, dar și-a erodat câștigul.
Autonom Services, compania de servicii de mobilitate care a atras inclusiv finanțarea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) vânzând obligațiuni pe bursă, a realizat în 2023 venituri totale din exploatare de 728,95 milioane lei, în creștere cu 12,63% față de 647,18 milioane lei în exercițiul financiar precedent.
În același interval de raportare, cheltuielile totale de exploatare s-au majorat cu 13,92%, la 628,37 milioane lei, de la 551,60 milioane lei. Acesta este contextul în care compania afișează un rezultat total global de 31,94 milioane lei, cu 44,73% mai mic decât cel de 57,79 milioane lei, din 2022. În raportarea de la jumătatea anului fondatorii Marius și Dan Ștefan semnalau că erodarea profitului net are cauză principală majorarea dobânzilor. Pe întreg anul, aceasta a indus o majorare 82,76%, la 64,77 milioane lei, de la 35,44 milioane lei.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Săptămâna trecută, Autonom Protect, parte din grup, a achiziționat pachetul majoritar de acțiuni al Nova Ria24 Servicii. De asemenea, la jumătatea acestei luni, Autonom Assistance a anunțat că preia compania de asistență rutieră 9695.
La 31 decembrie 2023, Autonom avea active totale de 1,59 miliarde lei, cu 14,39% peste cele de 1,39 miliarde lei de la sfârșitul anului trecut. Mare parte a acestor active sunt automobilele din flota sa. În luna martie a anului trecut, compania anunța extinderea acesteia prin achiziția a 200 de autovehicule electrice.
În aceeași perioadă, datoriile totale au crescut cu 14,16%, la 1,37 miliarde lei, de la 1,20 miliarde lei. Aproape un sfert din acest stoc îl reprezintă 2 emisiuni de obligațiuni cu care Autonom a ieșit să se finanțeze pe bursă. Prima din acestea, în valoare de 20,00 milioane euro, este scadentă în luna noiembrie a acestui an (AUT24E) și poartă un cupon al unei dobânzi fixe de 4,45%. O a 2-a emisiune, de 48,03 milioane euro, are maturitate în anul 2026 (AUT26E) și are un cost anualizat al dobânzii de 4,11%.
CITEȘTE ȘI Bittnet Systems și-a dublat afacerile în 2023. Grupul reușește să iasă din zona de pierderi în care fusese aruncat de investițiile sale de portofoliu. „Odată cu revenirea la profit net, sperăm să reînnoim încrederea și simpatia investitorilor noștri.”Grupul Autonom care este și acționar principal al societății Millenium Insurance Broker (MIB), cu o participație de 31,75% din acțiuni, a adus la cota pieței AeRO de la BVB respectiva firmă din domeniul brokerajului de asigurări chiar în prima sesiune de tranzacționare a acestei săptămâni. Millenium a intrat în ringul de tranzacționare la începutul anului trecut ca o companie cu o capitalizare de aproximativ 6 milioane euro.