Deși au avut recent majorări salariale, muncitorii de la Electroaparataj au intrat în grevă. Conducerea companiei denunță acțiunea „distrugătoare” a sindicatului Valahia, iar acționarii urmează să fie convocați pentru a vota dizolvarea voluntară a societății.
Compania a fost înființată în 1948 ca producător de echipament de comutație de joasă tensiune, fiind astăzi controlată de fondul de investiții Broadhurst, implicat și în afaceri imobiliare.

Acum, Electroaparataj București (ELJ) se confruntă cu o grevă care îi afectează livrările și transmite mesajul că a ajuns într-un impas în ceea ce privește negocierile salariale.
Conducerea societății spune că a majorat salariile cu 18% anul trecut și cu 7,26% în 2019, dar că nu poate pasa către clienții externi toate creșterile de costuri, 90% din producție mergând la export. În aceste condiții, Electroaparataj nu este în măsură să susțină noi creșteri salariale solicitate de sindicatul Valahia, care nu provine din societate.

Sindicatul a convins muncitorii să intre în grevă, aceștia fiind plătiți din fondul de grevă al sindicatului. Firma denunță acțiunea sindicatului Valahia ca fiind una „ostilă economiei, făcută cu rea-intenție și distrugătoare pentru Electroaparataj”.
Compania și-a notificat deja clienții despre grevă și a programat o reducere treptată a livrărilor, până la stoparea definitivă a acestora. De asemenea, Electroaparataj va convoca Adunarea Generală a Acționarilor propunând pe ordinea de zi un vot privind dizolvarea voluntară a societății. Conducerea societății vorbește despre „iminența apariției stării de insolvență”.
Electroaparataj, firmă controlată în proporție de 55,31% de fondul de investiții Broadhurst, înregistrat în Cipru și condus de Andrei Siminel, a consemnat anul trecut un rezultat negativ de aproximativ 345.000 de lei, după ce și în 2017 a avut o pierdere de 1,31 milioane lei.
După publicarea știrii, acțiunile Electroaparataj au scăzut pe bursă cu 6,90%, până la prețul de 0,1080 lei/acțiune. La cotația de închidere a zilei precedente, societatea avea o capitalizare de piață de numai 5,41 milioane lei (1,14 milioane euro).