GRAFIC Bursa românească nu rezistă la căderea acțiunilor de la New York și scade cu 1,7%. Vânzări agresive pe titlurile preferate de investitorii străini

GRAFIC Bursa românească nu rezistă la căderea acțiunilor de la New York și scade cu 1,7%. Vânzări agresive pe titlurile preferate de investitorii străini

Sursa foto: Lym Jzoom / dreamstime.com

scris 13 mai 2019

Pe fondul unui declin de 2-3% al acțiunilor Băncii Transilvania, BRD și OMV Petrom, tradițional țintite de investitorii instituționali nerezidenți, bursa locală a fost în ansamblu trasă în jos într-o zi negativă pentru activele de risc pe piețele financiare internaționale. Volumele rămân slabe.

Într-o zi de escaladare a războiului tarifar dintre SUA și China, nici bursa românească nu a mai rezistat, după ce investitorii au împins-o cu greutate în ultimele 3 luni până la niveluri care depășeau reperul de unde cotațiile s-au prăbușit în decembrie, după promovarea așa-numitei „taxe pe lăcomie”. Indicele BET al pieței locale a a avut cea mai mare cădere de o zi de la valul de vânzări pe panică din ianuarie.

Urmărește-ne și pe Google News

Este o undă de șoc ce vine dinspre Pacific, unde relațiile comerciale și politice dintre primele 2 puteri economice ale lumii devin tot mai încordate. Indicele Dow Jones Average Industrial al Bursei de la New York a testat în zona de 25.250 de puncte minime pe care nu le mai atinsese de la începutul lunii martie după ce China a anunțat ca represalii impunerea de tarife pentru bunuri importate din SUA în valoare de 60 miliarde dolari ca o contrapondere la decizia de săptămâna trecută a Administrației Trump de a majora la 25% tarifele, acoperind bunuri chinezești importate de 200 miliarde dolari.

AGA-maraton la SIF Oltenia, în atmosferă de ostilitate. Deși a mutat câștigător în tranzacțiile cu acțiuni bancare, poziția președintelui Ciurezu se clatină la „asaltul” SIF Banat Crișana CITEȘTE ȘI AGA-maraton la SIF Oltenia, în atmosferă de ostilitate. Deși a mutat câștigător în tranzacțiile cu acțiuni bancare, poziția președintelui Ciurezu se clatină la „asaltul” SIF Banat Crișana

Oarecum robustă la turbulențele financiare precedente, de data aceasta bursa românească nu a mai avut forța de a trece impactul fără o retragere consistentă. Vânzările s-au văzut în principal pe acțiunile despre care se știe că sunt folosite de investitorii instituționali străini pentru a lua expunere pe România, respectiv titlurile bancare ce dețin ponderea indicelui MSCI pentru piața locală și acțiunile OMV Petrom (SNP).

Titlurile Băncii Transilvania (TLV) au coborât cu 2,33%, până la prețul de 2,1000 lei/acțiune, pe transferuri de 7,73 milioane lei. Cealaltă acțiune bancară lichidă de la cota BVB, cea a BRD Groupe Société Générale (BRD), a scăzut cu 3,26%, până la prețul de 11,28 lei/acțiune, pe fondul volume echivalente cu 3,36 milioane lei.

Titlurile OMV Petrom (SNP), preferate de nerezidenți și în etapa „boom”-ului bursier de la jumătatea deceniului trecut, s-au depreciat cu 2,98%, până la prețul de 0,3740 lei/acțiune, pe a 2-a activitate de tranzacționare a zilei, de 4,34 milioane lei.

Cele 3 titluri au subperformat pieței și au adunat schimburi reprezentând nu mai puțin de 62,58% din rulajul de 24,67 milioane lei. Practic, volumele slabe au rămas o constantă, arătând că investitorii încă refuză să activeze decisiv ordine într-un context internațional încă nelămurit.

Parcursul intraday de astăzi, cu presiune constantă la vânzare, și o mișcare coerent descendentă trădează, de asemenea, prezența la vânzare a instituționalilor.

GRAFIC Bursa românească nu rezistă la căderea acțiunilor de la New York și scade cu 1,7%. Vânzări agresive pe titlurile preferate de investitorii străini

Direcția a fost aceeași cu cea din piețele mari, Europa având, de asemenea, scăderi pe linie pentru indicii săi, așa cum arată tabloul Bloomberg: -1,20% indicele Euro Stoxx 50, -0,55% pentru indicele FTSE de la Londra, -1,22% pentru indicele CAC40 de la Paris, -1,52% pentru indicele DAX30 de la Frankfurt, -0,86% pentru indicele WIG20 de la Varșovia, -1,29% pentru indicele BUX de la Budapesta și -0,55% pentru indicele BUX de la Budapesta.

La București, indicele BET Plus a pierdut 1,59%, iar indicele reprezentativ BET a suferit un recul de 1,69%, până la nivelul de 8.164,57 puncte. Atenție! Sesiunea de astăzi are și o semnificație tehnică. Indicele acțiunilor lichide de la BVB a trecut sub ultimul minim relativ de la finalul lunii trecute, ceea ce are conotații negative pentru piață. Închiderea pieței azi pe minimele zilei este un alt semn de slăbiciune pentru piață.

GRAFIC Bursa românească nu rezistă la căderea acțiunilor de la New York și scade cu 1,7%. Vânzări agresive pe titlurile preferate de investitorii străini

Un declin cu puțin sub media pieței, de 1,03% l-au avut titlurile Fondul Proprietatea (FP) care au închis la nivelul de 0,9600 lei/acțiune, pe tranzacții de 1,47 milioane lei. Emitentul a comunicat astăzi că săptămâna trecută a achiziționat din piață un număr de 3,82 milioane de acțiuni proprii, pentru care a plătit 3,69 milioane lei, în cadrul programului de răscumpărare aprobat de acționari.

Celelalte acțiuni ale fondurilor închise de investiții, cele ale SIF, au avut, însă, o zi mai bună, fapt pentru care indicele financiar BET-FI a coborât cu numai 0,69% sub referință, la nivelul de 35.847,83 puncte.

Prin contrast, indicele energetic BET-NG a înregistrat un declin de 1,34%, apropiat de media pieței. Din componența sa, titlurile Romgaz Mediaș (SNG) s-au corectat cu 0,73%, până la prețul de 33,80 lei/acțiune, pe transferuri de 2,58 milioane lei, iar titlurile Transgaz (TGN) au staționat la prețul de 355,00 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 1,54 milioane lei.

Schimburi de aproximativ 496.000 de lei, peste media obișnuită a respectivului emitent, am consemnat pe titlurile Turbomecanica (TBM), care au urcat cu 1,31%, până la prețul de 0,3100 lei/acțiune.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
brd
omv petrom
fondul proprietatea
romgaz
transgaz