Impact Developer & Contractor - care s-a finanțat cu dobândă de 9% pe piața obligatară de la BVB - accesează finanțare și pe piața bancară.
Compania Impact Developer & Contractor (IMP) a semnat cu First Bank un contract de credit în valoare de 4 milioane euro, având termen de 36 de luni.
Dezvoltatorul cartierelor Greenfield și Luxuria Residence a listat la începutul acestei luni o emisiune de opbligațiuni corporative de 3,00 milioane euro cu maturitate în 2027 (IMP27E), pe care a reușit să o plaseze în luna februarie, în condiții de suprasubscriere confortabilă. Pentru cele 30.000 de obligațiuni nominative denominate în euro și cu o valoare nominală de 100 de euro au fost exprimate atunci opțiuni de cumpărare în echivalent 7,62 milioane euro, cuponul dobânzii, plătibil semestrial, la care s-a închis operațiunea de piață fiind de 9,00% pe an.

Impact mai are listată din anul 2021 o emisiune de obligațiuni denominată tot în euro și care este scadentă în anul 2026 (IMP26E).
Valoarea acesteia este de 6,58 milioane euro, are un cupon cu o dobândă fixă de 6,40% pe an și se tranzacționează ciu discount, în acord cu mutările din piața dobânzilor din ultimii ani.
Impact Developer & Contractor are și acțiunile listate la Bursa de Valori București, unde, la ultimul preț de închidere de 0,2400 lei/acțiune, are o capitalizare bursieră de 567,76 milioane lei (114,09 milioane euro).