Cu un ecart de aproape 2 luni față de operațiunea premergătoare listării, JT Grup Oil din Constanța vine pe pe piața AeRO de la BVB, pe 6 august.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Compania, specializată în distribuția de carburanți și care urmează să utilizeze finanțarea pieței de capital pentru dezvoltarea preluării de produse petrochimice la Portul Constanța, ajunge în ringul bursier după o ofertă publică închisă în prima parte a lunii iunie.
În cadrul operațiunii de piață au fost vândute, către aproximativ 2.100 de investitori, un număr de 3,63 milioane milioane acțiuni, respectiv 36,30% din cele 10,00 milioane titluri puse în vânzare.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Nu mai puțin de 97,97% din tranzacții au fost procesate la prețul de 5,46 lei/acțiune, valabil pentru investitorii care au realizat plasamentele în primele 5 zile lucrătoare ale ofertei, în timp ce subscrierile la prețul de 6,50 lei/acțiune au fost doar sporadice în zilele care au urmat.
Oferta a avut o valoare de 19,91 milioane lei, operațiune de piață închisă în secvență scurtă după oferta publică primară de 695,07 milioane lei (139,69 milioane euro), derulată de Premier Energy (PE) și ediția-record, în echivalent 640,64 milioane euro a programului Fidelis de titluri de stat pentru populație.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Proiectul Contrapărții Centrale – poticnit în negocieri comerciale. Dincolo de licența Euronext, entitatea a fost îndrumată către o terță companie de tehnologie. Potențială creștere considerabilă a costurilorJT Grup Oil intră pe piață la un multiplu de 33,35, raportat la rezultatul net de 5,73 milioane lei obținut în anul 2023. Societatea care a obținut anul trecut o cifră de afaceri netă de 224,44 milioane lei, îi are ca acționari inițiali pe Jean-Paul Tucan, cu o deținere de 22,50 milioane titluri (90% din totalul acțiunilor), și pe Bogdan Florin Aldea, cu restul participației de 2,50 milioane titluri (10% din drepturile de vot).
La finalul anului trecut, JT Grup Oil concentra active totale de 114,69 milioane lei și avea datorii totale de 60,29 milioane lei. Compania afișa o rată de îndatorare de 52,57%. Pe segmentul de activități recreative și distractive, în anul 2019, societatea a deschis parcul JT Water Sports, în stațiunea Mamaia.
CITEȘTE ȘI One United Properties semnează un contract de 40 milioane euro la fosta fabrică FordPrin oferta publică, societatea a vizat atragerea de finanțare pentru lansarea unei linii noi de activitate, prin deschiderea de stații de alimentare în centre comerciale, destinate clienților persoane fizice (10% din sumă), dar și pentru dezvoltarea pe piața distribuției de carburanți prin màrirea volumelor de combustibili tranzacționate pe piața locală și creșterea vizibilității firmei pe plan național (tot 10% din fondurile atrase).
Principalul obiectiv este reprezentat de finalizarea terminalului de combustibil, în cadrul JT Terminal Constanța, care să poată opera produse specifice pentru manipularea de produse biodiesel și motorină, precum și injectarea biodieselului în motorină cu scopul final de a livra pe piața internă și externă carburanți diesel. 80% din resursele financiare dobândite în oferta publică ar urma să fie direcționate pentru achiziția de marfă din import Ia prețuri competitive în vederea acoperirii cererii interne de combustibili Iuând în considerare capacitatea de stocare și de rotație a mărfurilor în ceea ce privește terminalul.
CITEȘTE ȘI De la un “finanțator aproape nesemnificativ”, populația ajunge să asigure 10% din împrumuturile Guvernului. Cât este stocul de datorie deținut de cetățenii româniCompania are un plan de business ambițios care prevede atingerea până în anul 2026 a unor venituri totale din exploatare de 1,23 miliarde lei. De asemenea, în același an, câștigul pre-taxare EBITDA este esimat să se ridice la 67,95 milioane lei și rezultatul net la 52,09 milioane lei, ceea ce ar fi de peste 9 ori față de profitul net înregistrat în 2023. Sunt câștiguri din care JT Grup Oil vizează repartizări de cash către acționari.
„Prin politica de dividend propusă de conducerea societății și sustinută de acționari prin AGA, Societatea va avea în vedere principiul repartizării echilibrate a rezultatului net, în așa fel încât să räspundă, atât așteptărilor acționarilor, cât și nevoilor de dezvoltare ale societății”, spune compania în prospectul ofertei publice. „Pe lângä distribuirea de dividende sub formă de numerar, Societatea are în plan, în cazul în care performanța înregistrată anual o permite, distribuirea dividendelor sub formä de acțiuni gratuite.”