Declin al afacerilor și profitului la S1 pentru Transilvania Construcții. Compania a negociat amânarea unor plăți

Declin al afacerilor și profitului la S1 pentru Transilvania Construcții. Compania a negociat amânarea unor plăți

Sursa foto: Svitlana Zakharevich / dreamstime.com

scris 17 aug 2020

Cu activitate importantă în închirierea de spații logistice, compania Transilvania Construcții a obținut în primele 6 luni ale acestui an venituri din cifra de afaceri de 18,16 milioane lei, cu 8,79% mai mici decât cele de 19,91 milioane de la S1 2019. În contextul blocajelor economice și a restricțiilor de pe timpul epidemiei de coronavirus, compania a convenit asupra amânării unor plăți atât cu chiriașii, cât și cu finanțatorul.

Transilvania Construcții (COTR) a realizat în primul semestru venituri totale din exploatare de 18,47 milioane lei, în scădere cu 8,24% față de cele de 20,13 milioane lei din perioada similară a anului trecut. „Până la data aprobării prezentelor situații financiare activitatea curentă a societății nu a fost afectată semnificativ. Astfel, deși au existat o serie de cereri din partea chiriașilor de amânare de plăți sau reduceri de chirie, aceste solicitări au avut doar un efect marginal asupra cash-flow-ului. Nu s-au înregistrat întreruperi de contracte încheiate cu clienții importanți”, spune compania în raportarea semestrială. „În ceea ce privește relația cu chiriașii, societatea a încheiat o serie de acorduri cu aceștia, prin care au fost acordate amânări la plată sau reduceri de chirie, pe perioadă determinată.”

Urmărește-ne și pe Google News

În același interval de raportare, cheltuielile totale din exploatare au fost reduse cu 3,47%, la 10,55 milioane lei, de la 10,93 milioane lei. Astfel, profitul din exploatare a coborât cu 13,91%, la 7,92 milioane lei, de la 9,20 milioane lei. Pierderea financiară s-a diminuat cu 4,47%, la 2,78 milioane lei, de la 2,91 milioane lei. Declinul a fost de 21,53% la nivelul profitului net, care a fost de 4,30 milioane lei, față de 5,48 milioane lei în primele 6 luni ale anului trecut.

Alumil Rom Industry, profit cu puțin peste jumătate de milion de lei la S1 CITEȘTE ȘI Alumil Rom Industry, profit cu puțin peste jumătate de milion de lei la S1

Activele totale ale Transilvania Construcții erau, la 30 iunie, de 256,39 milioane lei, cu 2,57% mai mari decât cele de 249,96 milioane lei de la sfârșitul anului trecut. În același interval de raportare, datoriile totale au urcat cu 5,79%, la 158,16 milioane lei, de la 149,50 milioane lei.

„Societatea a încheiat acorduri cu finanțatorul, prin care s-au obținut perioade de grație la plata principalului. Aceste acorduri au asigurat un plus de lichidități, ce urmează a fi utilizate de societate pentru continuarea programelor de investiții aflate în derulare”, menționează raportarea semestrială. „Societatea a amânat o serie de investiții, programate pentru anul 2020 și care nu demaraseră la debutul pandemiei.”

Transilvania Construcții, firmă controlată în proporție de 94,80% de familia Mircea și Andrei Timofte (tată și fiu), este listată la Bursa de Valori București, de unde ar urma să se delisteze până la sfârșitul anului în urma unei decizii din 22 Iunie 2020 a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor. La ultimul preț de închidere consemnat pe 9 septembrie, de 148,00 lei/acțiune, nivel care ar situa capitalizarea de piață a firmei la 118,36 milioane lei (24,47 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
transilvania constructii
bvb
bursa