Cum justifică PNL eliminarea interdicției de înstrăinare a participațiilor statului la companii impusă de PSD

Cum justifică PNL eliminarea interdicției de înstrăinare a participațiilor statului la companii impusă de PSD
scris 12 ian 2021

Guvernul PNL Cîțu vrea să abroge trei dintre cele patru articole ale legii adoptate anul trecut la inițiativa PSD prin care a fost interzisă pe o perioadă de 2 ani înstrăinarea participațiilor statului la companii inclusiv, cu argumentul că, în acest fel, pot fi evitate eventuale situații de intrare în insolvență a unora dintre aceste companii sau de "falimentare" a unor capacități de producție ale acestora.

De ce este important: Considerând că efectele negative în plan economic determinate de starea de urgență și de criza COVID-19 se vor prelungi pe o perioadă mai lungă, PSD a inițiat un proiect de lege care impune interdicția de a înstrăina orice participație a statului la companiile și societățile naționale, bănci și diverse alte societăți, pentru o perioadă de 2 ani, după cum a relatat anterior Profit.ro. La începutul lunii iunie, Parlamentul a adoptat proiectul, care a fost promulgat în august de președintele Iohannis, după ce Curtea Constituțională a respins sesizarea de neconstituționalitate formulată de PNL

Urmărește-ne și pe Google News

"(...) se vor evita atât agravarea situației economice a unor operatori economici la care statul deține calitatea de acționar, potențiale situații de intrare în insolvență și afectarea statului prin diminuarea veniturilor, precum și consecințele în plan social. În acest fel se poate asigura, prin atragerea de investitori privați, fluidizarea activității economice și se evită riscul falimentării sau scăderii drastice a unor capacități de producție ale societăților, consecința cea mai gravă în acest caz fiind reprezentată atât de creșterea șomajului, cât și de amânarea sau întârzierea implementării unor proiecte de investiții majore, cu impact social și economic de interes general", se arată în expunerea de motive a proiectului de act normativ de abrogare a primelor 3 articole din Legea nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naționale în activitatea economică.

DNA solicită președintelui Klaus Iohannis să încuviințeze urmărirea penală a lui Călin Popescu Tăriceanu, acuzat de luare de mită CITEȘTE ȘI DNA solicită președintelui Klaus Iohannis să încuviințeze urmărirea penală a lui Călin Popescu Tăriceanu, acuzat de luare de mită

Potrivit proiectului, ar urma să rămână în vigoare articolul 4 din Lege, care stipulează că "În condițiile legii, statul român poate dobândi, în oricare dintre modalitățile prevăzute de lege, participații la societățile care desfășoară activități economice în domeniile:a) producția și comercializarea de medicamente, dispozitive medicale, seruri și vaccinuri, servicii medicale și paramedicale;b) industria constructoare de mașini, metalurgică, alimentară, agricultură, silvicultură, exploatarea forestieră;c) producția, transportul, distribuția și furnizarea de energie electrică și energie termică;d) explorarea, exploatarea, extracția, producția și prelucrarea resurselor minerale;e) transportul, construcția și administrarea de infrastructură rutieră, feroviară, navală și aeriană;f) captarea, tratarea și distribuția apei potabile și a apei pentru irigații;g) poștă, comunicații și tehnologia informației", cu precizarea că "Dobândirea de participații de către stat se face cu respectarea dispozițiilor privind ajutorul de stat, concurența și competitivitatea".

Inițial, Guvernul Cîțu avea în vedere abrogarea integrală a legii, după cum a relatat Profit.ro.

"(...) un comportament al statului în care sunt suspendate anumite operațiuni legate de capitalul de stat administrat, respectiv înstrăinarea unor acțiuni/active sau vânzarea de către operatorii economici cu capital majoritar/integral de stat a unor participații pe care le dețin la filialele proprii, creează un statut discriminatoriu în raport de operatorii cu capital privat și în special concurenți, riscul major fiind acela al diminuarii resurselor financiare atrase, a imposibilității dezvoltării afacerilor sau implementării unor proiecte de investiții majore, cu impact social și economic de interes general. Identificând problemele care afectează întreg sistemul economic național, precum și comportamentul economic și financiar al societăților cu capital de stat, considerăm ca fiind necesară abrogarea acestor măsuri", se mai afirmă în expunerea de motive.

Restart Energy și Interlink Capital Strategies formează un joint venture pentru investiții în energie verde în valoare de 500 de milioane de dolari CITEȘTE ȘI Restart Energy și Interlink Capital Strategies formează un joint venture pentru investiții în energie verde în valoare de 500 de milioane de dolari

Parlamentul a decis, anul trecut, să respingă amendarea legii, inițiate de PSD, prin care care a fost interzisă înstrăinarea participațiilor statului la companii.

Guvernul Orban adoptase ordonanța de modificare astfel încât interdicția să vizeze doar "acțiunile", nu și alte tipuri de active. Vechea majoritate PSD din Parlament a respins ordonanța, iar, după ce Curtea Constituțională a decis că respingerea respectă normele constituționale, președintele Iohannis a retrimis recent legea de respingere a ordonanței noului Parlament, constituit într-o nouă majoritate, pentru reexaminare.

Miercurea trecută, Guvernul Cîțu a decis să nu mai aștepte procesul de reexaminare a ordonanței cu modificări și a discutat în primă lectură un proiect de lege pentru abrogarea legii inițiale promovate de PSD. 

Proiectul de buget, amânat. Cîțu cere plan de redresare pentru companiile de stat neperformante. Bani de la buget, condiționați CITEȘTE ȘI Proiectul de buget, amânat. Cîțu cere plan de redresare pentru companiile de stat neperformante. Bani de la buget, condiționați

Proiectul de lege a fost inițiat de senatorul PSD Șerban Nicolae, cu susținerea mai multor colegi de partid.

La începutul lunii septembrie, premierul Orban arăta că ”avem probleme din cauza unei legi idioate care a fost impusă de PSD”.

Ministerul Economiei, Virgil Popescu, a susținut atunci, la rândul său, că, din interpretarea dată legii de Curtea Constituțională, participația statului înseamnă atât acțiuni, cât și active, astfel că o serie de proceduri de restructurare în cazul companiilor de stat sunt blocate de noua lege.

Potrivit celor doi demnitari, toate societățile de stat care se află în proceduri de restructurare, insolvență, riscau să intre automat în faliment.

Prin urmare, Guvernul a amendat, la 1 octombrie, legea prin înlocuirea formulării ”participațiilor” cu formula ”acțiunilor”.

Sesiune de corecții la bursă. Tranzacții de peste 55 milioane lei pe segmentul titlurilor de stat CITEȘTE ȘI Sesiune de corecții la bursă. Tranzacții de peste 55 milioane lei pe segmentul titlurilor de stat

La o săptămâna de la votul din Senat, și Camera Deputaților, prin votul PSD, UDMR, Pro România, dar și PMP, a stabilit respingerea ordonanței de urgență a Guvernului.

Și la dezbaterea din Camera Deputaților, PSD a acuzat Guvernul că vrea să vândă sau privatizeze companii de stat, în timp ce PNL a acuzat PSD că dorește ca lichidatorii companiilor aflate în proces de restructurare să vândă, în mod direct, fără licitație, active ale acestor societăți.

Proiectul de respingere a ordonanței a fost atacat ulterior de Guvernul Orban la Curtea Constituțională, care, la finele lunii decembrie, a respins contestația Executivului și a decis că legea de respingere respectă normele constituționale.

Prețurile petrolului au urcat la cel mai ridicat nivel de la debutul pandemiei. OPEC+ a hotărât să amâne majorarea producției zilnice CITEȘTE ȘI Prețurile petrolului au urcat la cel mai ridicat nivel de la debutul pandemiei. OPEC+ a hotărât să amâne majorarea producției zilnice

După decizia CCR, șeful statului a retrimis proiectul de respingere a ordonanței Guvernului pentru a fi reexminat de Parlamentul în care PNL, împreună cu USR-PLUS și UDMR, deține majoritatea.

”În opinia noastră, interzicerea unor operațiuni de transfer, precum cele prevăzute de art. 241 din OUG nr. 88/1997 privind privatizarea societăților, aprobată prin Legea nr. 44/1998 (care asigurau fluidizarea activității economice a unor operatori economici la care statul are calitatea de acționar sau evitarea riscului falimentării sau scăderii drastice a capacităților de producție a societăților comerciale deținute de stat), poate echivala, pe fond, cu o limitare a capacității operatorilor economici direct vizați de a acționa în vederea redresării și creșterii rezilienței, deosebit de importantă îndeosebi în contextul actual, ceea ce ar contraveni, în ultimă instanță, chiar obiectivului urmărit de legiuitor, și anume protejarea intereselor naționale în activitatea economică”, arată Klaus Iohannis.

Șeful statului mai atrage atenția că adoptarea ordonanței de urgență de Guvernul Orban a fost motivată și de necesitatea contracarării consecințelor generate de legea PSD asupra planurilor de restructurare elaborate de operatori care au în derulare ajutoare de stat, precum Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. sau Compania Națională de Transporturi Aeriene Române TAROM S.A.

”În acest context, considerăm necesar ca, în cadrul reexaminării legii, Parlamentul să analizeze și să stabilească, în acord cu dispozițiile art. 115 alin. (8) din Constituție, și efectele pe care le va produce respingerea OUG nr. 166/2020 asupra calității de beneficiar de ajutor de stat al companiilor vizate, dar și asupra capacității de producție și/sau serviciilor oferite de acești operatori economici, în termen de standarde, costuri sau chiar disponibilitate, în lipsa unei posibilități de utilizare în condiții de maximă eficiență a ajutorului de stat deja acordat, sau care va fi acordat în decursul perioadei de 2 ani, pentru care Legea nr. 173/2020 a stabilit interdicțiile”, subliniază președintele în cererea de reexaminare.  

viewscnt
Afla mai multe despre
iohannis
reexamina
parlament
respingere
participatii
stat
vanzare
instrainare
interzice
interdictie
proiect
lege
psd
parlament