O săptămână caracterizată de o volatilitate destul de ridicată se încheie neconcludent, vânzările agresive din sesiunea asiatică fiind amendate de o revenire consistentă în prima parte a orarului de tranzacționare de la New York.
Cu închiderea pieței înainte de impulsul descendent de joi, bursa românească a avut de făcut o recuplare. Astfel, indicele compozit BET-XT a pierdut 1,18% și indicele reprezentativ BET s-a corectat cu 1,38%, până la nivelul de 27.779,33 de puncte, repliere violentă a investitorilor după ce abia forțaseră un nou maxim istoric.
Aproape toți indicii au închis pe roșu, în ziua în care a fost anunțat oficial că România a intrat în recesiune tehnică.
Tonul acestei retrageri a fost dat chiar de acțiunea-fanion a pieței, cea a Băncii Transilvania (TLV), care a suferit un recul de 2,57%, până la prețul de 34,10 lei/acțiune, pe cele mai mari tranzacții din piața regelementată, de 20,19 milioane lei.
Povestea locală a zilei s-a consumat însă în piața deal, unde pe titlurile Fondul Proprietatea (FP) s-au realizat 13 transferuri speciale cu o valoare însumată de de 79,14 milioane lei, reprezentând aproape jumătate din rulajul de 166,08 milioane lei (32,60 milioane euro) al pieței de acțiuni.
Pe segmentul regular, titlurile Fondului au urcat cu 1,61%, până la prețul de 0,6960 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 3,06 milioane lei. Interesul pentru acest emitent a fost catalizat recent de o AGA unde ar urma să fie decizii importante cu privire la management, în continuarea unei alte adunări din toamnă care a aruncat în aer procesul de selecție precedent.
Pe a 2-a activitate a zilei, de 9,09 milioane lei, titlurile Hidroelectrica (H2O) s-au corectat cu 1,09%, până la prețul de 145,00 lei/acțiune, nivel la care capitalizarea bursieră a producătorului național de energie hidro se ridică la 65,22 miliarde lei (12,79 miliarde euro).
Pe același sector energetic al cărui indice BET-NG a coborât cu 0,79%, acțiunile producătorilor de gaze naturale au avut închideri divergente: +0,15%, până la prețul de 0,9935 lei/acțiune, pentru titlurile OMV Petrom (SNP), care au întrunit un rulaj de 7,74 milioane lei, și -1,39%, până la prețul de 11,34 lei/acțiune, pentru titlurile Romgaz (SNG), care au adunat tranzacții de 6,00 milioane lei.
După atingerea joi a unou nou maxim istoric, titlurile Digi Communications (DIGI) au suferit o corecție de 2,17%, până la prețul de 144,20 lei/acțiune, pe schimburi de 5,48 milioane lei. Factorii de catalizare a acestei acțiuni cu evoluție parabolică la cumpăna dintre ani, sunt perspectiva listării operațiunilor din Spania și o majorare de capital cu acțiuni gratuite pentru care coducerea a cerut aprobarea acționarilor într-o AGA la Amsterdam.
Tot pe o retragere și tot din maxime sunt și titlurile MedLife (M). Acestea au închis la prețul de 13,70 lei/acțiune, cu 1,58% sub referință, o sesiune în care au cumulat transferuri de 4,79 milioane lei.
Tot în linia negativă a pieței s-a aflat un pluton de 3 acțiuni care fiecare a adunat volume apropiate de reperul de 4 milioane lei: -2,88%, până la prețul de 30,40 lei/acțiune, pentru titlurile BRD – Groupe Societe Generale (BRD), -4,55% pentru titlurile grupului bancar austriac Erste (EBS) și -1,32%, până la prețul de 67,50 lei/acțiune, pentru Nuclearelectrica (SNN).

















