Acțiunile OMV Petrom rezistă peste prețul ofertei de vânzare derulate de Fondul Proprietatea. Surse: intermedierii se așteaptă la o alocare de 25% din cererile de subscriere pe retail

Acțiunile OMV Petrom rezistă peste prețul ofertei de vânzare derulate de Fondul Proprietatea. Surse: intermedierii se așteaptă la o alocare de 25% din cererile de subscriere pe retail

Sursa foto: Kim Takhyzh Sviridov / dreamstime.com

scris 21 sep 2017

La jumătatea ședinței de tranzacționare de la BVB, titlurile OMV Petrom s-au stabilizat la un preț de 0,2840-0,2850 lei/acțiune, cu 3% peste cel al ofertei de vânzare lansată de Fondul Proprietatea pentru 2,56% din acțiunile companiei petroliere.

Comunicarea la doar o zi după anunțul de înstrăinare a unui pachet de 1,45 miliarde de acțiuni OMV Petrom (SNP) de către Fondul Proprietatea (FP) a prețului tranzacției pare a fi oprit tendința descendentă din piața secundară pentru acțiunile celei mai importante companii petroliere românești. După 3 ore de tranzacționare, titlurile OMV Petrom se stabilizaseră la 0,2840 lei/acțiune, cu 0,35% sub referința de ieri, dar cu 3,27% peste prețul ofertei de vânzare accelerate de 0,2750 lei/acțiune.

Urmărește-ne și pe Google News

La precendentul exercițiu de piață de acest tip, în care Fondul a vândut 3,64% din titlurile companiei petroliere, tendința de depreciere s-a prelungit în piață pentru mai multe sesiuni de tranzacționare. La ora 13.00, tranzacțiile pe acest emitent se ridicau la 4,77 milioane lei, conform platformei de tranzacționare a IFB Finwest.

Transelectrica: Dividendele suplimentare de 171 milioane lei cerute de Guvern ne obligă să ne împrumutăm pentru investiții, unele de interes strategic european CITEȘTE ȘI Transelectrica: Dividendele suplimentare de 171 milioane lei cerute de Guvern ne obligă să ne împrumutăm pentru investiții, unele de interes strategic european

Admnistratorul unic al FP, compania americană Franklin Templeton, a comunicat prețul tranzacției ieri, după închiderea ședinței de tranzacționare de la BVB, ca și faptul că aceasta se deschide către investitorii individuali, după ce anunțul inițial menționa că aceasta este destinată exclusiv instituționalilor.

Surse din piața de capital au declarat pentru Profit.ro că reprezentanți din zona sindicatului de intermediere format din Goldman Sachs, Wood & Co. și BCR se așteaptă ca alocarea să fie pe acest segment de aproximativ 25% din cererile de subscriere.

La prețul anunțat, valoarea operațiunii de piață derulată pentru pachetul reprezentând 2,56% din titlurile OMV Petrom (SNP) se ridică la 399,85 milioane lei (86,95 milioane euro).

După oferă, Fondul Proprietatea va mai păstra o deținere cu puțin sub 10% din titlurile companiei petroliere.

viewscnt
Afla mai multe despre
omv petrom
bvb
fondul proprietatea
bursa
oferta
bcr
wood
goldman sachs