Operatorul New York Stock Exchange (NYSE) a fost amendat cu 14 milioane de dolari de către Comisia americană pentru bursă și valori mobiliare (SEC), pentru mai multe încălcări ale reglementărilor, inclusiv în cazul câtorva evenimente produse în piață, relatează MarketWatch.
Potrivit SEC, neregulile includ aplicarea eronată a unei suspendări a tranzacțiilor la nivelul pieței, interpretarea incorectă, în mod neglijent, a prețurilor ca ”automate”, în pofida unor probleme mari la nivelul sistemului, înainte de închiderea totală a două dintre platformele de tranzacționare, și aplicarea unor limitări ale fluctuației prețurilor în timpul unei volatilități neobișnuite a pieței pe 24 august 2015, fără existența unei reguli care să permită acest lucru, scrie News.ro.
SEC a mai anunțat că NYSE a încălcat regulile referitoare la continuitatea afacerilor și redresarea dezastrelor.
NYSE, NYSE Arca și NYSE American, divizii ale Intercontinental Exchange, nu au admis și nici nu au negat aceste concluzii.