Ulterior, Michael Höllerer va prelua mandatul de Președinte al Consiliului de Supraveghere al Raiffeisen Bank România, pentru o perioadă de 4 ani. Numirea va deveni efectivă după obținerea autorizării din partea Băncii Naționale a României.
„Raiffeisen Bank România este una dintre principalele bănci din țară și sunt impresionat de performanța solidă a echipei și a managementului. România este o piață de bază pentru RBI și va rămâne o prioritate clară, așa cum demonstrează și decizia recentă de a achiziționa Garanti BBVA, un pas pe care îl salut și îl susțin cu tărie. Să sprijin dezvoltarea continuă a băncii este o responsabilitate pe care o preiau cu onoare”, a comentat Michael Höllerer referitor la propunerea sa de numire.
„Suntem foarte onorați că Michael Höllerer ni le alătură în Consiliul de Supraveghere al Raiffeisen Bank România. Aceasta este încă o confirmare clară a angajamentului pe termen lung al Grupului RBI față de piața din România, față de strategia de creștere și misiunea noastră de a sprijini viitorul financiar al oamenilor și companiilor din România prin soluții digitale practice și consultanță financiară la cele mai înalte standarde,” declară Zdenek Romanek, Președinte & CEO Raiffeisen Bank România
Actualmente, Michael Höllerer este CEO al Raiffeisenlandesbank Niederösterreich-Wien și al Raiffeisen-Holding Niederösterreich-Wien, iar începând cu data de 1 iulie 2026 îl va succeda pe Johann Strobl în funcția de CEO al Raiffeisen Bank International.
Michael Höllerer are peste 20 de ani de experiență în domeniul bancar. De-a lungul anilor, a ocupat funcții-cheie de management în cadrul Grupului RBI, inclusiv CEO al Raiffeisen Capital Management și membru al Comitetului Director al Raiffeisen Bank Polska.
Între 2015 și 2017, Höllerer a fost membru al Comitetului Director al RZB.
Numirea lui Michael Höllerer urmează deciziei lui Johann Strobl de a nu solicita prelungirea mandatului său în Comitetul Director, care expiră în februarie 2027, și de a asigura o succesiune graduală înainte de încheierea mandatului său.
Raiffeisen a cumpărat tot grupul Garanti BBVA România
Tranzacția va propulsa grupul austriac pe locul 4 sau chiar 3 - dacă va reuși să treacă și de UniCredit - în topul instituțiilor de credit din România.
Achiziția include Garanti BBVA (banca), Garanti BBVA Leasing (marca sub care funcționează compania Motoractive IFN SA), Garanti BBVA Fleet Management (marca sub care functioneaza compania Motoractive Multiservices S.R.L.), acestea completând oferta băncii cu produse specifice de leasing (leasing financiar – vehicule, echipamente și imobiliar – și sale & lease-back), servicii de administrare a flotelor și credite de consum.
Raiffeisen Bank International confirmă informațiile anunțate de Profit.ro în urmă cu câteva ore conform cărora filiala sa din România, Raiffeisen Bank S.A., a ajuns la un acord pentru a achizitionarea a 100% din acțiunile Garanti BBVA Group Romania (Garanti Bank S.A. și compania de leasing Motoractive IFN S.A.) de la filialele Banco Bilbao Vizcaya Argentaria S.A. (BBVA).
Profit.ro anunțase și la începutul lunii că Raiffeisen este aproape de preluarea Garanti Bank România.
Tranzacția este supusă aprobărilor autorităților de reglementare.
Tranzacția are un preț de achiziție de 591 milioane euro, sub rezerva ajustărilor.
Închiderea tranzacției este așteptată în trimestrul patru din 2026.
Ulterior, va fi inițiat un proces gradual de integrare care, conform estimărilor actuale, urmează să fie finalizat în a doua jumătate a anului 2027.
Raiffeisen intenționează să fuzioneze unitățile achiziționate cu operațiunile sale românești.
Până la finalizarea acestui proces, cele două entități își vor continua activitatea în mod independent, fără nicio modificare a condițiilor contractuale existente.
În această etapă, clienții grupului Garanti BBVA Romania nu trebuie să întreprindă niciun demers: toate contractele în vigoare, respectiv produsele și serviciile oferite, rămân neschimbate până la momentul încheierii tranzacției.
Achiziția va consolida poziția Raiffeisen pe piața bancară din România. Garanti Bank S.A. avea active totale de aproximativ 4 miliarde de euro la sfârșitul anului 2025 și o cotă de piață de aproximativ 2%. Prin această achiziție, Raiffeisen Bank S.A. a calculat că va deveni a treia cea mai mare bancă din România după totalul activelor.
Și Garanti BBVA confirmă Profit.ro - anunță că a ajuns la un acord cu Raiffeisen Bank S.A. – unitatea din România a băncii austriece Raiffeisen Bank International AG (RBI) – pentru vânzarea a 100% din filiala sa din România pentru 591 de milioane de euro.
Profit.ro anunțase și la începutul lunii că Raiffeisen este aproape de preluarea Garanti Bank România.
Sursele Profit.ro au declarat, la momentul respectiv, că oferta austriecilor era preferată de BBVA în fața celor depuse de competitori.
Trei bănci (Raiffeisen, ING Bank și Intesa SanPaolo) au fost interesate de achiziție, până pe data de 13 februarie, când a fost termen limită de depunere a ofertelor, a relatat anterior în exclusivitate Profit.ro.
„Această tranzacție reprezintă o mișcare strategică importantă într-una dintre cele mai atractive piețe bancare din Europa Centrală și de Est, într-o țară pe care o cunoaștem foarte bine. Aceasta reflectă angajamentul nostru de a ne menține poziția de instituție financiară orientată spre viitor, care continuă să sprijine populația României și dezvoltarea economică a țării”, spune acum Johann Strobl, CEO Raiffeisen Bank.
„Suntem mândri să anunțăm acest moment important în strategia noastră pe termen lung pentru Europa Centrală și de Est. Prin reunirea forței Raiffeisen Bank România cu capabilitățile Garanti BBVA, RBI își consolidează și mai mult prezența pe o piață-cheie pentru Grupul nostru", spune Michael Höllerer, actualmente membru al Consiliului de Supraveghere și CEO desemnat al RBI începând cu 1 iulie 2026.
„Strategia noastră este să oferim cele mai bune servicii de planificare financiară și soluții digitale practice, în beneficiul tuturor clienților noștri – persoane fizice, familii și companii – pentru a le susține viitorul financiar. Această tranzacție ne consolidează poziția și operațiunile și reprezintă un nou pas în strategia de creștere pe termen lung a Raiffeisen Bank în România”, este mesajul lui Zdenek Romanek, Președinte & CEO Raiffeisen Bank Romania.
Raiffeisen, deținută de austriecii de la RBI, ocupă astăzi poziția 6 pe piața bancară românească, cu 9,31% cotă de piață.
Achiziția Garanti BBVA România va ajuta acum Raiffeisen să depășească 11% cotă de piață și să urce pe poziția a patra în piață, după Banca Transilvania, BCR și UniCredit, depășind BRD Groupe Societe Generale și CEC Bank.
Achiziția poate urca Raiffeisen chiar pe locul 3, trecând și de UniCredit.
Depășirea UniCredit este, totuși, la limită, UniCredit încorporând recent, la rândul său, Alpha Bank.
O aspirație similară de creștere la peste 11% cotă de piață avea și ING Bank, inscrisă inițial prima în cursă - conform surselor Profit.ro - pentru aceeași achiziție.
Garanti BBVA România a fost scoasă din nou la vânzare anul trecut de grupul BBVA, după ce, în 2020, pe fondul pandemiei, suspendase un proces similar în care ajunsese în fază avansată de depunere a ofertelor.
Atunci, finaliști cu oferte erau ungurii de la OTP și italienii de la Intesa Sanpaolo, însă, pe fondul pandemiei, spaniolii au renunțat să continue cu tranzacția, în condițiile în care țineau la preț și nu aveau o presiune să vândă cu discount banca din România, una cu un business sănătos, fără probleme.
Garanti România este deținută de Garanti BBVA Turcia, printr-o companie din Olanda. Banca turcească este deținută la rândul ei de Banco Bilbao Vizcaya Argentaria (BBVA), unul dintre cele mai mari grupuri financiare din lume, cu afaceri în principal în Spania și America Latină.
Business-ul din România nu a fost integrat în activitățile core ale spaniolilor și a rămas unul „îndepărtat”, administrat în continuare pe filieră turcească, și după ce BBVA a preluat Garanti Turcia.
Oportunități de creștere a băncii în zona diasporei românești din Spania nu au fost valorificate, iar creșterea organică pe piața românească a devenit tot mai dificilă pe o piață cu concurență în creștere, în continuă consolidare și în care presiunea costurilor și cerințelor de capital au avansat continuu.
Garanti a resimțit puternic și povara taxei bancare pe active, care în cazul său se situează la 4% din totalul activelor, nivel similar celui aplicat băncilor mari, și ajunge să îngită aproape jumătate din profit.
Recent, BBVA a fost implicat într-un mare scandal de corupție și spionaj corporativ: Gigantul bancar spaniol și fostul său președinte, Francisco González, pot fi judecați cu acuzația de dare de mită în formă continuată și descoperirea și divulgarea de secrete, a decis Curtea Națională din Spania, care a confirmat rechizitoriul în dosar și a respins toate apelurile împotriva procesului.BBVA a fost pusă sub investigație în iulie 2019, pentru angajarea unei agenții de investigații private, care ar fi fost condusă de fostul comisar de poliție Jose Manuel Villarejo, pentru a investiga oficialii companiei de construcții Sacyr, ca parte a eforturilor de a opri o ofertă publică de preluare a băncii, în 2004.
În România, Garanti BBVA România nu a reușit să depășească o cotă de 2% pe piața românească, însă a menținut un business sănătos, cu un portofoliu bun de produse și clienți, pe care și l-au dorit și în trecut alte grupuri bancare europene concurente pentru a-și susține propriile provocări de creștere.
Pe ultimele date raportate oficial, Garanti BBVA România avea o cotă de piață de 1,89% după active, ocupând locul 11 în România (la active de 16,7 miliarde de lei).
La jumătatea anului trecut, banca avea fonduri proprii totale de 2,423 miliarde de lei, din care 1,999 miliarde de lei fonduri proprii de nivel 1.
Scoasă din nou la vânzare, a atras interesul a trei jucători care sperau să își crească astfel cota de piață în România, după ce alți concurenți, precum Banca Transilvania și UniCredit, și-au consolidat poziția și au avansat prin achiziții.
Primul ofertant înscris în cursă fusese ING Bank. Sucursala băncii olandeze are o cotă de piață de 8,85% în România, ocupând locul 7, după ce în anii trecuți a coborât în top.
Cu propriile aspirații de creștere, Raiffeisen Bank a depus ofertă ulterior, iar un interes similar a arătat Intesa SanPaolo, care și-ar fi majorat cota de piață către 4% după ce recenta preluare a First Bank a dus-o spre 2%, pe locul 10 în piață.
Raiffeisen Bank a avut, la rândul ei, propriile provocări și dificultăți de creștere pe o piață în care concurența a avansat prin multiple achiziții (nu mai puțin de patru la Banca Transilvania).
Băncile cu capital austriac dețin deja 25% din activele sistemului bancar românesc, iar banca centrală a lăsat de înțeles că nu ar încuraja o extindere și mai mare a acestei cote, prin achiziția unor jucători mari locali, potrivit afirmațiilor reprezentanților Erste, când erau întrebați dacă urmăresc noi achiziții în România.
Garanti nu are însă o cotă foarte mare, nedepășind 2%.
Numărul băncilor din România a scăzut de la 33 la 30 în ultimii ani
Față de alte bănci scoase la vânzare sau vândute în ultima perioadă în România, Garanti Bank are o calitate foarte bună a portofoliului de clienți, a fost ferită de probleme similare celor care au afectat bănci precum Volksbank, Bancpost (cumpărate de Banca Transilvania) sau Banca Românească (preluată de EximBank), și a încheiat frecventcu rezultate bune.
Situație care va fi reflectată de preț, cumpărătorul nemaiputând marca un câștig de capital (ca în cazul tranzacțiilor menționate), ci doar avantajul preluării unui portofoliu bun, cu sinergii ce permit reducerea costurilor.
În 2024, veniturile nete din dobânzi al Garanti în România au crescut la 570 milioane RON, cu 44,2% peste 2023, impulsionate de creșterea volumului de credite în toate liniile de business: Corporate (+14%), Retail (+11,4%) și IMM-uri (+24,4%). Creditele de consum au fost subsegmentul cu cea mai rapidă creștere, de 33,9%.
În consecință, valoarea totală a creditelor acordate s-a majorat cu 15,6%, ajungând la 11,1 miliarde RON, evidențiind astfel angajamentul Garanti BBVA România de a susține nevoile clienților persoane fizice și creșterea economiei locale.
Depozitele au avansat cu 10,3% în 2024, ajungând la 13 miliarde RON, depozitele companiilor crescând cu 10%, ceea ce demonstrează încrederea acordată băncii de către mediul de afaceri. Similar, depozitele persoanelor fizice au înregistrat un avans de 11%, ceea ce arată un interes crescut pentru economisire.
Activele totale ale băncii au înregistrat, de asemenea, o traiectorie ascendentă, ajungând la 16,8 miliarde RON, în creștere de la 15,3 miliarde RON în anul precedent.
Profitul net al băncii a ajuns la 133,5 milioane RON, afectat de noua taxă pe cifra de afaceri și de cheltuielile suplimentare generate de implementarea noului sistem de core banking și proiectului de transformare digitală, comparativ cu 187 de milioane RON fără aceste cheltuieli suplimentare.
În aceeași perioadă, numărul de carduri a urmat de asemenea un trend ascendent, înregistrând o creștere de aproximativ 10%, în timp ce numărul de terminale POS a crescut cu 11,2%.
Banca Garanti BBVA face parte din Grupul Garanti BBVA România, alături de Garanti BBVA Leasing și Garanti BBVA Fleet Management, care completează oferta băncii cu produse specifice de leasing și servicii de management al flotei.
În 2023, banca a celebrat 25 de ani de prezență activă în cadrul sistemului bancar românesc.
















