Lira sterlină a urcat la 1,4 dolari/unitate pentru prima dată în aproape 3 ani, în contextul în care campania de vaccinare din Marea Britanie a alimentat optimismul investitorilor.
Totodată, evoluția are la bază declinul dolarului după publicarea raportului privind cererile de șomaj în SUA. Americanii au depus, săptămâna trecută, 861.000 de cereri de șomaj, cele mai multe din ultima lună. Numărul solicitarilor a fost peste așteptările analiștilor.
Marea Britanie a avut, în 2020, cel mai puternic declin economic din ultimii 300 de ani, dar evoluția programului de vaccinare alimentează speranța că restricțiile vor fi eliminate complet. Peste 16 milioane de persoane au fost vaccinate până acum în Regatul Unit.
Indicele privind intențiile de cumpărare ale managerilor (PMI) din Marea Britanie, calculat de IHS Markit, a urcat la 49.8 puncte în februarie, de la 41,2 puncte în ianuarie. Evoluția indicelui este corelată cu cea a PIB, fiind un indicator al tendințelor din economie. Situarea sub pragul de 50 de puncte a indicelui calculat de IHS Marki indică o contracție a activității economice, însă faptul că indicele s-a apropiat de 50 de puncte este, totuși, un motiv de optimism.
În contextul de mai sus, moneda britanică a atins, vineri, 1,4009 dolari/unitate, cel mai mare nivel din aprilie 2018.