Joseph Stiglitz: Italia și alte state vor ieși din zona euro în anii următori

Joseph Stiglitz: Italia și alte state vor ieși din zona euro în anii următori
scris 6 oct 2016

Italia și alte alte din zona euro vor ieși din zona euro în anii următori, a anticipat economistul Joseph Stiglitz, deținător al unui premiu Nobel, într-un interviu, el acuzând euro și politicile de austeritate ale Germaniei pentru problemele economice ale Europei, relatează Reuters.

Europa nu are fermitatea necesară să adopte reformele necesare, cum sunt crearea unei uniuni bancare care să implice garantarea comună a depozitelor și nici solidaritatea transfrontalieră, a declarat Stiglitz publicației Die Welt.

Urmărește-ne și pe Google News

”Zona euro va exista și peste 10 ani, dar întrebarea este cum va arăta. Este foarte improbabil să mai avem 19 state. Este dificil de spus cui va mai aparține”, a spus economistul, conform News.ro.

El a arătat că populația din Italia este tot mai nemulțumită de euro.

”Italienii încept să înțeleagă că Italia nu funcționează în euro”, a adăugat el.

În opinia sa, Germania a acceptat deja că Grecia va părăsi zona euro, el notând că a recomandat în trecut atât Greciei cât și Portugaliei să renunțe la moneda unică.

Raiffeisen Bank International fuzionează cu compania mamă Raiffeisen Zentralbank, pentru îmbunătățirea capitalului CITEȘTE ȘI Raiffeisen Bank International fuzionează cu compania mamă Raiffeisen Zentralbank, pentru îmbunătățirea capitalului

Îngrijorările din Germania referitoare la zona euro s-au amplificat în ultimele luni, din cauza temerilor legare de îndepărtarea de austeritate a statelor din sudul Europei, politica monetară relaxată a Băncii Centrale Europene și ascensiunea partidului de dreapta Alternativa pentru Germania.

Stiglitz a mai spus că euro și politicile de austeritate din Germania sunt de vină pentru problemele economice ale Europei.

Destrămarea zonei euro sau separarea într-una a sudului și alta a nordului sunt singurele opțiuni realiste pentru relansarea economiei europene, a arătat economistul american.

Stiglitz, fost economist șef al Băncii Mondiale, a mai spus că Europa și Statele Unite au avut economii, resurse și forțe de muncă similare, dar că economia americană și-a revenit din criza financiară mondială, dar cea europeană nu.

”Marea diferență este euro”, a spus Stiglitz, notând că moneda unică apasă întreaga economie europeană.

viewscnt
Afla mai multe despre
zona euro
joseph stiglitz