Erste Group: Profit net de 1,22 miliarde de euro la nouă luni, în scădere ușoară

Erste Group: Profit net de 1,22 miliarde de euro la nouă luni, în scădere ușoară
scris 30 oct 2019

Grupul financiar austriac Erste Group, din care face parca și BCR, a anunțat, joi, că a înregistrat un profit net de 1,223 miliarde euro în primele 9 luni, în scădere cu 5,3 milioane euro față de aceeași perioadă a anului trecut, în condițiile creșterii creditării cu 5,7% de la începutul anului.

”Am continuat să obținem rezultate foarte bune și în trimestrul al treilea, cu o creștere sănătoasă a creditării (+5,7 la sută de la începutul anului) și a depozitelor (+6,1 la sută de la începutul anului), precum și cu poziții excelente de lichiditate și finanțare. În primele nouă luni din 2019, Erste Group a obținut un rezultat net de 1,223 miliarde de euro. Mai mult, creșterea veniturilor a depășit-o pe cea a cheltuielilor, în ciuda majorării salariilor în ECE și a contribuțiilor mai mari la schemele de garantare a depozitelor. Drept urmare, am reușit să ne îmbunătățim raportul cost/venit la 58,6 la sută”, a spus Andreas Treichl, CEO al Erste Group Bank.

Urmărește-ne și pe Google News

Profitul operațional a crescut la 2,233 miliarde euro în primele 9 luni, față de 1,993 miliarde euro în aceeași perioadă a anului trecut. Valoarea totală a activelor a urcat la 252,1 miliarde euro în septembrie 2019, față de 236,79 miliarde euro în decembrie 2018, scrie News.ro.

VIDEO Samsung a prezentat un concept de smartphone pliabil de tip clamshell CITEȘTE ȘI VIDEO Samsung a prezentat un concept de smartphone pliabil de tip clamshell

”În viitor, Europa Centrală și de Est va rămâne motorul de creștere al Europei, iar Erste Group, cea mai importantă instituție financiară din regiune, este bine poziționată pentru a susține regiunea în continuare. Deși la nivel global apar tot mai multe semne de încetinire a creșterii economice, noi rămânem încrezători că regiunea ECE va continua să înregistreze rate de creștere economică peste cele ale zonei euro, cu evoluții ce se vor dovedi mai sustenabile decât în anii 2000”, a spus Andreas Treichl.

Rata creditelor neperformante calculată la valoare brută s-a îmbunătățit din nou la 2,7% (3,2% în decembrie 2018). Rata de acoperire a creditelor neperformante a fost de 76,9% (73,4% în decembrie 2018).

”Contextul operațional se anunță favorabil expansiunii creditării. Estimările privind creșterea reală a PIB în 2019 se situează în jur de 3-4% pentru toate piețele principale ale Erste din Europa Centrală și de Est, și de circa 2% pentru Austria. Creșterea reală a PIB ar urma să fie susținută în principal de cererea internă solidă, în timp ce majorarea salariilor și scăderea ratei șomajului ar trebui să sprijine activitatea economică din ECE. Este de așteptat ca disciplina fiscală să se mențină la nivelul întregii regiuni”, se arată în comunicat.

viewscnt
Afla mai multe despre
erste group
bcr