Epidemia provocată de coronavirusul din China a readus presiunile pentru aprecierea francului elvețian, a declarat președinte Băncii Naționale Elvețiene, Thomas Jordan, care a subliniat necesitatea unei politici monetare expansioniste pentru a ține sub control moneda care este considerată un plasament sigur în perioadele volatile.
Francul s-a apreciat săptămâna trecută, în raport cu euro, la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani, existând indicii că Banca Națională Elvețiană a reluat intervențiile pe piața valutară, scrie News.ro.
”Considerăm că virusul a jucat un rol în aprecierea recentă a francului elvețian”, a declarat Jordan publicației Frankfurter Allgemeine Zeitung, într-un interviu care va fi publicat miercuri.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
”Apetitul pentru risc din piețe a scăzut. Așa cum este cazul în astfel de situații, francul s-a apreciat în consecință”, a spus Jordan.
În pofida relaxării recente a tensiunilor comerciale dintre Statele Unite și China, incertitudinile globale au convins Banca Națională a Elveției că actuala politică expansionistă este corectă, a spus Jordan.
Banca Națională a Elveției are cele mai scăzute dobânzi din lume și s-a angajat să intervină pe piața valutară pentru a reduce presiunile asupra francului, a cărui valoare ridicată afectează economia Elveției, care este dependentă de exporturi.