Donald Trump afirmă că Rezerva Federală este prea mândră pentru a recunoaște că a greșit

Donald Trump afirmă că Rezerva Federală este prea mândră pentru a recunoaște că a greșit
scris 8 aug 2019

Președintele american Donald Trump a afirmat miercuri că Rezerva Federală (Fed) estea prea mândră să își recunoască greșeala și că trebuie să reducă dobânzile ”mai mult și mai repede” pentru ca Statele Unite să fie mai competitive față de alte țări, transmite Reuters.

”Problema noastră este o Rezervă Federală care este prea mândră pentru a recunoaște că a greșit acționând prea repede, înăsprind prea mult politica monetară (și că am avut dreptate!). Trebuie să reducă dobânzile mai mult și mai repede și să oprească ACUM această înăsprire cantitativă ridicolă”, a scris Trump într-o serie de postări pe Twitter.

Urmărește-ne și pe Google News

Președintele republican a cerut de luni de zile președintelui Fed, Jerome Powell, și reprezentanților Fed să reducă dobânzile pentru a susține economia americană, scrie News.ro.

VIDEO Samsung a prezentat Galaxy Note10. Două modele care trec de 1.000 euro CITEȘTE ȘI VIDEO Samsung a prezentat Galaxy Note10. Două modele care trec de 1.000 euro

Măsura surprinzătoare anunțată de Trump săptămâna trecută, de impunere a unor noi tarife pentru importurile din China, a dat Fed o nouă pasă, care ar putea-o obliga să reducă din nou dobânzile, mai mult decât spera banca centrală că va fi necesar pentru a proteja economia de riscurile politicii comerciale.

Săptămâna trecută, reprezentanții Fed au redus dobânzile pentru prima oară din 2008, cu un sfert de punct procentual, la un interval de 2%-2,25%, dar mulți traderi așteptau o confirmare clară a unor reduceri viitoare.

Consilierul pentru Comerț al Casei Albe Peter Navarro a cerut luni Fed să reducă dobânda cheie cu alte trei sferturi de punct procentual, până la sfârșitul acestui an, pentru a aduce dobânzile din SUA la un nivel apropiat de dobânzile existente la nivel global.

Traderii consideră că există o probabilitate de 53% ca Fed să reducă dobânzile cu alte 0,25 de puncte procentuale, pe lângă alte posibile tăieri în septembrie și octombrie.

viewscnt
Afla mai multe despre
donald trump
rezerva federală