Au fost, ani la rând, printre cel mai bine plătiți angajați din economie, însă acum, la nivel regional, angajații din banking îi depășesc doar pe colegii lor din Bulgaria.
Media salarială netă din sectorul bancar este de 718 euro pe lună, arată datele eJobs. Cel mai bine plătiți din regiune sunt cei care lucrează în băncile din Cehia, acolo unde încasările medii lunare ajung la 931 de euro. Foarte aproape de aceștia (cu 930 de euro pe lună) se situează lituanienii.
În Letonia și Ungaria sunt salarii care se apropie de 850 de euro pe lună, iar în Croația media ajunge în jurul sumei de 830 de euro lunar. Mai aproape de câștigurile din România sunt cele din Serbia, acolo unde specialiștii din bănci au salarii de aproximativ 750 de euro. La o diferență sensibilă este însă Bulgaria, țară care se află pe ultimul loc în clasament și care raportează venituri medii lunare de 586 de euro.
În ultimii ani, sectorul financiar din România a trecut printr-un val considerabil de restructurări, iar acum industria a ajuns la un număr de aproximativ 53.000 de angajați. Cu toate acestea, încă se mai fac angajări în domeniu. Astfel, aproape 2.000 de locuri de muncă sunt disponibile pentru candidații care vor să lucreze în sectorul financiar-bancar.