Dolarul a continuat să scadă și a cobrât marți la minimul ultimelor 15 luni față de un coș de valute relevante, în contextul în care încetinirea puternică a inflației din SUA a surprins piețele.
Euro a urcat la 1,1171 dolari, cel mai puternic curs din martie anul trecut, conform datelor investing.com.
Traderii consideră că inflația surprinzător de lentă din SUA este un semnal că majorările de dobândă din partea Fed se vor încheia curând, probabil chiar la finalul lunii iulie, potrivit Reuters.
Datele americane de miercuri au arătat că inflația a încetinit mult mai repede decât era estimat. Datele au provocat cel mai puternic val zilnic de vânzări de dolari din ultimele cinci luni.
Excluzând alimentele și energia, indicele prețurilor de consum - pe care economiștii îl consideră cel mai bun indicator al inflației subiacente - a avansat cu doar 4,8% față de anul trecut, cel mai redus ritm de la sfârșitul anului 2021, însă rămâne peste ținta Fed.

















