Doi reprezentanți ai acționarului majoritar al GetBack, fondul de investiții Abris Capital Partners, cu multiple operațiuni și în România, au fost reținuți în Polonia de ofițerii Biroului Central Anticorupție, în cooperare cu Biroul Central de Investigații al Poliției, cu acuzația că ar fi creat o structură financiară incorectă a GetBack, ceea ce ar fi dus la pierderea lichidității financiare a companiei și, în același timp, a făcut imposibilă continuarea operațiunilor și îndeplinirea obligațiilor sale.
În total, s-a calculat că ar fi provocat pagube în valoare de cel puțin 1 miliard PLN (235,1 milioane euro), conform presei poloneze.
Suspecții au fost puși sub supravegherea poliției și li s-a interzis să contacteze anumite persoane. Au fost nevoiți să plătească și un depozit de un milion de zloți.
Profit.ro a anunțat în 2019 că InvestCapital, subsidiară a recuperatorului de creanțe polonez Kruk, a finalizat tranzacția prin care cumpără un portofoliu de creanțe din România al GetBack, un alt recuperator din Polonia, confruntat cu grave probleme financiare. Tranzacția, în valoare de 37,4 milioane de zloți (41 milioane lei), a fost anunțată de Profit.ro în vara acelui an și avea nevoie de aprobarea administratorului judiciar al GetBack.
Portofoilul a inclus în special credite negarantate ale unor persoane fizice.
Tranzacția a fost efectuată în contextul în care GetBack avea în plan vânzarea tuturor activelor de pe piața românească.
CITEȘTE ȘI CEC Bank și-a dublat profitul în 2018GetBack era prezentă pe piața românească din 2014, prin GetBack Recovery SRL. Din 2015, GeckRecovey este membru observator al Asociației de Management al Creanțelor Comerciale (AMCC).
În 2016, GetBack a fost cumpărată de fondul de investiții Abris Capital de la miliardarul polonez Leszek Czarnecki, proprietarul Idea Bank, bancă prezentă și pe piața locală. Compania poloneză este listată, din vara anului trecut, pe bursa de la Varșovia. În urma Ofertei Publice Inițiale (IPO), GetBack a atras 740 de milioane de zloți, echivalentul a circa 170 de milioane de euro.
GetBack a intrat însă într-un proces de restructurare, iar instanța a aprobat atunci un plan de rambursare a datoriilor companiei, după ce, anul trecut, recuperatorul nu a reușit să răscumpere obligațiuni ajunse la scadență, în valoare de 25 de milioane de dolari. Datoriile totale ale GetBack depășesc 700 de milioane de dolari. Totodată, compania era investigată în Polonia în legătură cu acuratețea raportărilor financiare.
CITEȘTE ȘI Burduja: Dacă un român vrea să facă un bine, din perspectiva SEN, ar trebui să nu pornească mașina spălat rufe searaAbris Capital Partners este unul dintre cei mai mari administratori de fonduri de investiții din Europa Centrală și de Est și controlează deja în România mai multe companii, precum Dentotal, preluat de la o familie de medici stomatologi cu investiții și în turism, Global Technical Group, unul dintre cei mai mari integratori de tehnologie din România, și Pehart Tec Grup, producător de hârtie.