DOCUMENT Finanțele au publicat proiectul pentru revenirea la plafoanele anterioare pentru numerar. Acesta ar urma să fie adoptat joi de către Guvern

DOCUMENT Finanțele au publicat proiectul pentru revenirea la plafoanele anterioare pentru numerar. Acesta ar urma să fie adoptat joi de către Guvern
scris 7 nov 2023

Ministerul Finanțelor a pus în dezbatere un proiect de ordonanță de urgență care ar aduce plafoanele pentru plățile în numerar (cash) la nivelurile la care s-au situat anterior reducerii acestora recent prin Legea 296, prin care au fost introduse și ample măsuri fiscale. Plafoanele reduse ar intra în vigoare de la 11 noiembrie, conform legii deja în vigoare, dar Guvernul intenționeazăsă adopte în ședința de joi noul proiect de OUG. Premierul Marcel Ciolacu a anunțat astăzi că toate limitele actuale de cash vor fi menținute, atât la persoanele fizice, cât și la cele juridice, cu două excepții: plafonul de casă va fi de 50.000 de lei, iar avansul spre decontare 1.000 de lei/zi.

Renunțarea la modificările vizând limitarea numerarului este determinată de reacția societății, care nu este pregătită pentru o astfel de schimbare, potrivit Ministerului Finanțelor.

Urmărește-ne și pe Google News
DOCUMENT Câți români nu vor mai contribui la Pilonul II, după exceptarea IT-știlor. Radu Crăciun: La pensie vor avea de suferit CITEȘTE ȘI DOCUMENT Câți români nu vor mai contribui la Pilonul II, după exceptarea IT-știlor. Radu Crăciun: La pensie vor avea de suferit

"Reacțiile din spațiul public, cât și cele existente la nivelul societății ca urmare a adoptării acestei măsuri, au determinat concluzia că societatea românească nu este pregătită pentru măsura limitării utilizării numerarului. Astfel, percepțiile societății au fost diverse, de la teama, eronată, de eliminare a numerarului, la îngrijorarea cu privire la îngreunarea activității zilnice, mai ales în cazul micilor afaceri, respectiv îngreunarea relației cu furnizorii/clienții, precum și cu privire la costurile suplimentare generate de comisioanele și taxele pentru procesarea plăților electronice. De altfel, și din sondajul efectuat de către Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România privind reducerea plafoanelor pentru plățile cash, în perioada 03-06.11.2023, respondenții au fost în defavoarea măsurilor de reducere a plafoanelor de încasări și plăți în numerar.Astfel, din cei peste 2.500 de antreprenori, la întrebarea dacă consideră oportună reducerea pragului pentru plățile cash introduse prin Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung, 94,1% au răspuns NU”, potrivit notei de fundamentare care însoțește proiectul de OUG.

Proiectul de OUG

Nota de fundamentare

Ce prevedea Legea 296/2023. Se revine la plafoanele anterioare

Legea 296/2023 a intrat deja în vigoare, dar noile plafoane, reduse, ar fi urmat să se aplice de la 11 noiembrie. OUG care ar urma să fie aprobată joi de Guvern va aduce plafoanele pentru plăți în numerar înapoi la nivelurile anterioare Legii 296.

  • Încasările urmau să fie limitate la un plafon zilnic de 1.000 lei/persoană. Se revine la limita din prezent, de 5.000 lei/persoană;
  • Încasările efectuate de magazine cash and carry urmau să fie limitate la un plafon zilnic de 2.000 lei/persoană. Se revine la limita încă în vigoare în prezent, de 10.000 lei/persoană;
  • Încasările/plățile între persoane fizice și profesioniști reprezentând contravaloarea livrării/achiziției de bunuri/servicii, dividende, cesiuni de creanță sau alte drepturi, restituiri /primiri finanțări/împrumuturi urmau să fie limitate la plafonul zilnic de 5.000 lei/persoană, de la nivelul actual de 10.000 lei, până la 31 decembrie 2024 și 2.500 lei/persoană cu 1 ianuarie 2025. Se revine la 10.000 de lei.
  • Încasările/plățile între persoane fiziceurmau să fie limitate la plafonul zilnic de 10.000 lei/tranzacție (în prezent 50.000 lei) până la 31 decembrie 2024, și 5.000 lei/tranzacție începând cu 1 ianuarie 2025. Se revine la 50.000 de lei.
  • Plățile urmau să fie limitate la un plafon zilnic de 1.000 lei/persoană (în prezent 5.000 lei/persoană), nu mai mult de un plafon total de 2.000 lei/zi (în prezent 10.000 lei). Se revine la limitele de 5.000 de lei/10.000 de lei;
  • Urmau să fie interzise plățile fragmentate în numerar pentru facturile a căror valoare este mai mare de 1.000 lei (excepție contractele de vânzare cumpărare cu plata în rate). Proiectul de OUG prevede posibilitatea de plăți fragmentate până la 5.000 de lei pentru facturi și până la 10.000 de lei către magazine de tipul cash and carry.
ULTIMA ORĂ Banca Transilvania renunță la majorarea comisioanelor CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Banca Transilvania renunță la majorarea comisioanelor

După cum a anunțat premierul, nu se revine asupra limitărilor introduse în ce privește avansurile spre decontare și sumele aflate în casierie. De la 11 noiembrie, așa cum a fost deja stabilit:

  • Plățile de avansuri spre decontare se limitează la un plafon zilnic de 1.000 lei/persoană (în prezent 5.000 lei/persoana);
  • Sumele aflate în casierie nu pot depăși la finalul fiecărei zile, plafonul de 50.000 lei (în prezent, soldul de caserie nu este plafonat). Prin excepție, sumele aferente plății salariilor și a altor drepturi de personal și a altor operațiuni cu persoane fizice pot depăși plafonul impus pentru o perioadă de 3 zile lucrătoare. Ca regulă generală, sumele în numerar ce depășesc plafonul trebuie depuse în termen de două zile lucrătoare.

Anunțul premierului

Schimbarea poziției Guvernului a fost anunțată astăzi de către premier. Acesta a transmis și un mesaj pentru evazioniștii care au profitat de această discuție din spațiul public, arătând că va veni peste ei și îi va scoate din vămi, din birourile instituțiilor statului, de peste tot.

”Am spus că voi fi mereu alături de micii întreprinzători și de oamenii simpli, fără excepție. În ultimele zile am avut mai multe discuții cu aceștia, cât și cu mediul de afaceri și cu reprezentanții sistemului bancar. Și mi-au spus anumite lucruri de bun simț legate de măsurile venite de la ANAF și Ministerul Finanțelor legate de cash. Acești oameni nu sunt evazioniști, ci sunt cei pe umerii cărora se sprijină această țară!”, a transmis premierul.

”Prin urmare, în prima ședință de guvern voi revizui propunerile venite de la ANAF și Ministerul Finanțelor, pentru că datoria mea este să intervin atunci când lucrurile o iau într-o direcție greșită”, a mai spus Ciolacu.

Explozie a profitului net al BVB, în contextul listării Hidroelectrica CITEȘTE ȘI Explozie a profitului net al BVB, în contextul listării Hidroelectrica

El a precizat că ”vocea oamenilor, a gospodarilor din mediul rural, a tuturor românilor este auzită de Guvern”.

”Toate limitele actuale de cash vor fi menținute, atât la persoanele fizice, cât și la cele juridice. Cu două excepții: plafonul de casă va fi de 50.000 de lei, iar avansul spre decontare 1.000 de lei/zi. Am însă un mesaj pentru evazioniștii care au profitat de această discuție din spațiul public: voi veni peste voi! Voi veni și vă voi scoate din vămi, vă voi scoate din birourile instituțiilor statului, vă voi scoate de peste tot! Așa cum am început războiul cu cei care distrug viețile oamenilor cu păcănelele, nici voi nu veți scăpa!”, a mai afirmat Ciolacu.

Și președintele PNL, Nicolae Ciucă, a anunțat tot azi că la nivelul conducerii Coaliției a avut loc o analiză aplicată asupra măsurii privind plățile în numerar și s-au convenit o serie de modificări necesare, care să contribuie la protejarea mediului de afaceri și a cetățenilor de bună credință. Potrivit liderului liberal, toate limitele actuale de cash vor fi menținute, atât la persoanele fizice, cât și la cele juridice, menționând și cele două excepți.

”Am avut, astăzi, la nivelul conducerii Coaliției o analiză aplicată asupra măsurii privind plățile în numerar”, a transmis Ciucă, potrivit News.ro.

”În urma dialogului nostru, am convenit o serie de modificări necesare, care să contribuie la protejarea mediului de afaceri și a cetățenilor de bună credință. Astfel, toate limitele actuale de cash vor fi menținute, atât la persoanele fizice, cât și la cele juridice. Cu două excepții: plafonul de casă va fi de 50.000 de lei, iar avansul spre decontare 1.000 de lei/zi”, a anunțat Nicolae Ciucă.

viewscnt
Afla mai multe despre
marcel ciolacu
restrictii numerar
cash