Deutsche Bank a obținut un profit neașteptat în T3, de 278 milioane euro, și a majorat provizioanele pentru litigii

Deutsche Bank a obținut un profit neașteptat în T3, de 278 milioane euro, și a majorat provizioanele pentru litigii
scris 27 oct 2016

Deutsche Bank a înregistrat un profit neașteptat, de 278 de milioane de euro, în trimestrul al treilea, după pierderi record în aceeași perioadă a anului trecut, susținut de operațiunile de trading, și a majorat provizioanele pentru litigii, relatează Reuters.

”Continuăm să facem progrese în restructurarea băncii. Totuși, în ultimele câteva săptămâni aceste evoluții pozitive au fost umbrite de atenția din jurul negocierilor legate de subiectul obligațiunilor garantate prin ipoteci din Statele Unite. Acesta are un efect perturbator”, a afirmat directorul general John Cryan, într-un comunicat publicat joi.

Urmărește-ne și pe Google News

Acțiunile Deutsche Bank, cea mai mare bancă germană în funcție de active, sunt în creștere cu 3,6% la casa de brokeraj Lang & Schwarz, înainte de deschiderea tranzacțiilor, în timp de indicele DAX este în declin cu 0,4%, scrie News.ro.

Deutsche Bank a majorat provizioanele pentru litigii la 5,9 miliarde de dolari, de la 5,5 miliarde de euro la sfârșitul lunii iunie.

Banca germană negociază cu Departamentul de Justiție din SUA reducerea penalizării de până la 14 miliarde de dolari propusă de instituție în urma identificării de nereguli în tranzacțiile cu obligațiuni garantate prin ipoteci efectuate înainte de declanșarea crizei financiare din 2008.

DOCUMENT Ce a reclamat Guvernul la CC pentru conversia creditelor: incoerență, articole din Constituție încălcate, risc de proces cu băncile CITEȘTE ȘI DOCUMENT Ce a reclamat Guvernul la CC pentru conversia creditelor: incoerență, articole din Constituție încălcate, risc de proces cu băncile

"Discuțiile cu Departamentul de Justiție pentru închiderea investigației sunt în curs”, potrivit Deutsche Bank, care nu a menționat când anticipează să se încheie cazul.

Veniturile au urcat ușor în trimestrul al treilea, la 7,5 miliarde de euro, depășind așteptările analiștilor, susținute în special de operațiunile de trading, dar au scăzut pe toate celelalte segmente, din cauza dobânzilor foarte scăzute.

viewscnt
Afla mai multe despre
deutsche bank