Care sunt cei mai bine plătiți manageri ai industriei financiare a SUA. În fruntea listei este un bancher

Care sunt cei mai bine plătiți manageri ai industriei financiare a SUA. În fruntea listei este un bancher
scris 3 iun 2018

Jamie Dimon, CEO-ul de la JP Morgan Chase & Co., este cel mai bine plătit șef executiv de corporație financiară, cu un câștig de 28,31 milioane dolari anul trecut.

Bancherii și administratorii de active financiare rămân cei mai bine plătiți manageri din America. Un top al celor mai bine plătiți executivi publicat de Wall Street Journal îi evidențiază pe șefii din industria financiară ca ocupând pozițiile fruntașe.

Urmărește-ne și pe Google News

Pe primul loc în acest clasament, cu o sumă de 28,31 milioane lei încasată anul trecut, este CEO-ul JP Morgan Chase & Co., Jamie Dimon. Este răsplata companiei pentru un randament al investiției de 26,7% în favoarea acționarilor. El este urmat îndeaproape de Laurence Fink, șeful de la BlackRock, societatea de administrare a activelor financiare cu cele mai mari plasamente din lume. Acesta a câștigat în 2017 nu mai puțin de 27,74 milioane dolari, în condițiile în care le-a oferit acționarilor un randament de 38,2%.

Un vicepreședinte al Goldman Sachs este acuzat de folosire de informații confidențiale în tranzacții CITEȘTE ȘI Un vicepreședinte al Goldman Sachs este acuzat de folosire de informații confidențiale în tranzacții

Pentru o valoare suplimentară adusă acționarilor de 2,6%, James Gorman de la Morgan Stanley a primit salariu și bonusuri în valoare de 24,51 milioane dolari. Ceva mai puțin, aproape 22 milioane dolari, a încasata Lloyd Blankfein, șeful de la Goldman Sachis, însă și în contextul unei performanțe mai slabe față de media industriei, randamentul fiind de 7,7%. O sumă comparabilă cu Blankfein, a încasat și CEO-ul Bank of America, Brian Moynihan, deși returnarea de valoare pentru acționari a fost net superioară, de 35,7%.

Câștiguri aproape egale, de 14,46 milioane dolari au avut șefii celor 2 burse ICE și Nasdaq, Jeffrey Sprecher și, respectiv Adena Friedman. Sume între 10 milioane dolari și 24 milioane dolari au obținut și șefii altor instituții din industria financiare: Ameriprise, Citigroup, State Street, American Express, Capital One, Wells Fargo, Charles Schwab, Invesco, PNC, CME Group, T. Rowe Price, Moody’s, S&P Global, Comerica.

viewscnt
Afla mai multe despre
jp morgan
goldman sachs
bank of america
wells fargo
ice
nasdaq
blackrock
ameriprise