Chiriașii din Marea Britanie vor putea împrumuta până la 100% din valoarea unei proprietăți fără un garant sau plata unui avans, într-un nou plan de credit ipotecar introdus de societate de construcții Skipton Building Society, transmite CNBC.
O societate de construcții este o instituție financiară britanică care oferă servicii bancare pentru membrii săi și este deținută de aceștia, scrie News.ro.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Noul produs ipotecar, care se adresează primitorilor care închiriază în prezent locuințele în care stau, are o dobândă fixă de 5,49% timp de cinci ani și are un termen maxim de rambursare de 35 de ani.
Dobânda medie pe cinci ani a fost de 5% în martie, conform raportului de trezorerie Moneyfacts UK Mortgage Trends.
Cumpărătorii primesc de obicei o dobândă ipotecară de 5,33%, la un raport între împrumut și valoarea proprietății de 95% (LTV), conform raportului, dar majoritatea cumpărătorilor optează pentru un raport mai mic.
O serie de bănci, inclusiv NatWest, Santander și Nationwide, au introdus credite ipotecare cu LTV de 95%, în aprilie și mai 2021, după ce guvernul britanic a anunțat un nou program de garantare a creditelor ipotecare care încurajează acordarea de împrumuturi la o valoare ridicată pentru a permite mai multor cumpărători pentru prima dată să acceseze piața imobiliară post-pandemie.
Noul program al Skipton ar fi primul în care un creditor ipotecar oferă produse ipotecare de 100% din valoarea proprietății cumpărate, din 2008, când unele societăți de construcții ofereau rate de până la 125%.
Multe dintre produse au fost apoi scoase de pe piață, deoarece țara a intrat în criză financiară.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Grupul austriac Grawe întrerupe în România colaborarea cu peste 60 de brokeri. "Măsură pe care am încercat să o evităm timp de aproape doi ani."Într-un comunicat de presă, Skipton a spus că se va asigura că plățile ipotecare lunare pentru fiecare solicitant nu depășesc valoarea medie a costurilor de închiriere din ultimele șase luni.
Oferta este disponibilă numai pentru cei care cumpără pentru prima dată și este supusă accesibilității și scorurilor de credit ale solicitanților, precum și unui istoric bun de plăți de închiriere pe o perioadă de cel puțin 12 luni.
Skipton a descris programul drept ”un colac de salvare pentru chiriași... pentru a-i ajuta să iasă din ciclurile de închiriere blocate și să urce pentru prima dată pe scara proprietății”.