Cele trei autorități europene de supraveghere financiară au emis o avertizare comună adresată consumatorilor privind riscurile și protecția limitată asociate anumitor categorii de criptoactive și furnizori ai acestora, menționând că acestea pot fi riscante, iar protecția consumatorilor, dacă există, poate fi limitată, susține Cristian Bichi, consilier guvernator, Cancelaria BNR.
'În data de 6 octombrie 2025, cele trei autorități europene de supraveghere financiară au emis o avertizare comună adresată consumatorilor privind riscurile și protecția limitată asociate anumitor categorii de criptoactive și furnizori ai acestora. Recenta avertizare a autorităților sectoriale de supraveghere financiară din Uniunea Europeană (engl. EBA, ESMA și EIOPA) urmează unor documente similare din trecut (februarie 2018, martie 2021 și martie 2022), emise înainte de intrarea în vigoare a Regulamentului UE privind piața criptoactivelor (MiCA Regulation) în 29 iunie 2023, prin care s-a stabilit un cadru europen cuprinzător de reglementare în domeniu. Esența avertismentului este foarte bine surprinsă în chiar titlul său, și anume: criptoactivele pot fi riscante, iar protecția consumatorilor - dacă există - poate fi limitată.', a menționat Cristian Bichi, pe blogul OpiniiBNR.ro.

Potrivit acestuia, noul document al autorităților europene de supraveghere financiară (AES) ține să sublinieze că nu toate criptoactivele și serviciile de criptoactive sunt echivalente și nici nu se bucură de același grad de reglementare, aceasta în condițiile în care se poate vorbi de existența unui cadru normativ incident acestora, scrie Agerpres.
'În Uniunea Europeană, Regulamentul privind piețele în criptoactive (MiCA), intrat pe deplin în vigoare la 30 decembrie 2024, este aplicabil numai activităților legate de anumite criptoactive și, după cum subliniază avertismentul comun, 'majoritatea criptoactivelor rămân, de obicei, volatile și extrem de riscante'. În aceste condiții, este 'posibil ca acestea să nu fie adecvate pentru toți consumatorii ca formă de investiție, mijloc de plată sau schimb', a menționat Cristian Bichi.
El a subliniat că avertismentul trece în revistă, pe scurt, riscurile cu care se pot confrunta consumatorii în cazul tranzacțiilor cu criptoactive: fluctuații extreme ale prețurilor (chiar și în cazul criptoactivelor reglementate); riscuri de lichiditate (posibile dificultăți în a vinde criptoactivele la prețul sau momentul dorit, din cauza unor piețe ilichide); informații înșelătoare (în special pe rețelele sociale); fraude, escrocherii și atacuri cibernetice; protecție limitată: protecția oferită de MiCA (de exemplu, accesul la informații cuprinzătoare, proceduri uniforme și transparente de soluționare a plângerilor) este mai restrânsă decât cea oferită în cazul produselor financiare clasice, neexistând o schemă de compensare a pierderilor.

Totodată, pentru criptoactivele și serviciile prestate de firme din afara UE este posibil să nu existe nicio protecție pentru consumatori sau ca aceasta să fie mult mai redusă decât cea oferită în UE, iar complexitatea produsului (face dificilă înțelegerea riscurilor implicate sau cunoașterea valorii criptoactivelor sau produselor de investiții conexe).
'Pe fundalul descris mai sus, AES avertizează consumatorii că trebuie să fie conștienți că, în funcție de tipul de criptoactive/servicii de criptoactive (n.n. - reglementate, nereglementate) și furnizori (n.n. - autorizați în UE; neautorizați, din afara UE) se pot confrunta cu riscuri mai mari sau cu nivele de protecție diferite. În consecință, AES recomandă consumatorilor o serie de pași de întreprins înainte de a investi în criptoactive. În primul rând, este necesar ca aceștia să încerce să înțeleagă caracteristicile produselor dorite și riscurile implicate de acestea. În al doilea rând, consumatorii trebuie să verifice dacă furnizorul de servicii în criptoactive este autorizat sau nu în UE. O astfel de verificare poate fi făcută prin accesarea registrului ESMA. În al treilea rând, se impune ca potențialii investitori să verifice dacă dispozitivele utilizate pentru a cumpăra, a stoca sau transfera criptoactivele, precum și pentru a păstra cheile private, sunt sigure (documentul AES oferă câteva sfaturi utile in privința acestui ultim pas)', a adăugat oficialul BNR.
Totodată, el a precizat că, pentru o mai bună înțelegere de către publicul larg a aspectelor la care se face referire în avertisment, documentul respectiv este însoțit de o fișă informativă ('factsheet') care explică ce aduce nou pentru consumatori Regulamentul MiCA și care sunt tipurile de criptoactive și de furnizori cu care acestia se pot confrunta.
'Atât avertismentul analizat, cât și fișa informativă au o variantă în limba româna și sunt disponibile pe siturile web ale celor trei autorități implicate.', a adăugat Cristian Bichi.

Autoritățile Europene de Supraveghere (AES) sunt Autoritatea Bancară Europeană (EBA), Autoritatea Europeană pentru Asigurări și Pensii Ocupaționale (EIOPA) și Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA). Aceste entități, cu statut de agenții europene, au menirea de a emite și aplica reglementări și standarde comune pentru piețele financiare europene în vederea obținerii unui cadru unificat de reglementare care să contribuie la întărirea stabilității financiare în UE. Ele formează, împreună cu Consiliul European de Risc Sistemic (ESRB) și autoritățile de supraveghere națională, Sistemul European de Supraveghere Financiară, a subliniat reprezentantul BNR.
'Termenul de 'criptoactiv' utilizat în cadrul avertismentului se referă la 'o reprezentare digitală a valorii sau a drepturilor care pot fi transferate sau stocate electronic, utilizând registrul distribuit sau o tehnologie similară'. De reținut că autoritățile în cauză utilizează termenul de 'criptoactiv' în loc de cel de criptomonedă, tocmai pentru a sublinia că, datorită caracteristicilor lor, noile active digitale nu pot îndeplini, în mod real, rolul banilor: criptoactivele nu au valoare intrinsecă, prezintă adesea un grad înalt de volatilitate și nu sunt mijloc legal de plată.', se mai precizează în document