BNR a intrat în posesia unor documente din 1941 cu privire la Tezaurul de la Moscova

BNR a intrat în posesia unor documente din 1941 cu privire la Tezaurul de la Moscova
scris 8 mar 2019

Banca Națională a României a intrat recent în posesia unor documente din anul 1941 în care reprezentanți ai băncii din perioada respectivă au făcut un inventar pentru conducerea statului român din epocă în legătură cu situația Tezaurului pe care BNR l-a trimis la Moscova în anii 1916 - 1917, se spune într-un comunicat al băncii.

"Banca Națională a României a intrat recent în posesia unor documente din anul 1941 - cu sprijinul altor instituții ale statului -, în care reprezentanți ai băncii din perioada respectivă au făcut un inventar pentru conducerea statului român din epocă în legătură cu situația Tezaurului pe care BNR l-a trimis la Moscova în anii 1916 - 1917 și a celorlalte documente de arhivă expediate. Documentul este studiat de specialiștii BNR care încearcă să ateste proveniența și autenticitatea documentelor din arhiva BNR și să coreleze informațiile noi cu cele existente", se arată în document.

Urmărește-ne și pe Google News
Berlusconi, vizat într-o nouă anchetă de corupție CITEȘTE ȘI Berlusconi, vizat într-o nouă anchetă de corupție

Cercetarea celor 200 de pagini este în curs și, odată finalizată, BNR precizează că va informa oficial publicul și instituțiile statului român (Ministerul Culturii, Ministerul Afacerilor Externe, Academia Română, alte instituții interesate) în legătură cu detalii relevante care pot rezulta din aceste documente, scrie Agerpres.

Potrivit presei centrale, un iranian stabilit în România și un brașovean au găsit într-un dulap vechi 200 de pagini originale conținând dosarul pe care mareșalul Ion Antonescu, fost prim-ministru al României, l-a trimis la Moscova ca să revendice tezaurul României. Cei doi ar fi depus documentele în copie la BNR. 

viewscnt
Afla mai multe despre
bnr
tezaur