Bitcoin începe luna sub pragul de 10.000 dolari pe unitate

Bitcoin începe luna sub pragul de 10.000 dolari pe unitate
scris 1 feb 2018

Bitcoin a început luna februarie sub pragul de 10.000 dolari pe unitate, după ce în ianuarie a pierdut circa o treime din valoare, cea mai amplă depreciere din ultimii trei ani, pe fondul informațiilor privind introducerea de reglementări în mai multe piețe-cheie.

În jurul orei 12:15, bitcoin se tranzacționa la 9.502,12 dolari pe unitate, în scădere cu 6,5% față de referință, după ce anterior a atins un minim intraday de 9.500,21 dolari, potrivit datelor CoinDesk.

Urmărește-ne și pe Google News

Cea mai populară criptomonedă a încheiat prima lună din acest an cu un declin de 29%, cel mai mare la nivelul unei luni din ultimii trei ani, declanșat, în principal, de informații contradictorii privind măsurile de reglementare pregătite de Coreea de Sud, precum și de temerile legate de noi restricții pe piața din China.

Bursa, sesiune de indecizie. Tranzacții de peste 7 milioane de euro cu acțiunile Băncii Transilvania CITEȘTE ȘI Bursa, sesiune de indecizie. Tranzacții de peste 7 milioane de euro cu acțiunile Băncii Transilvania

Decizia Facebook de a interzice publicitatea pentru monede virtuale a influențat, de asemenea, prețul bitcoin în ultimele zile.

Ministrul sud-coreean de finanțe, Kim Dong-yeon, a declarat, miercuri, că Guvernul de la Seul nu intenționează să interzică tranzacțiile cu monede virtuale, infirmând o declarație anterioară în acests sens a ministrului Justiției.

“Nu există nicio intenție de a interzice sau elimina (piața) criptomonelor”, a spus el, citat de Reuters.

Coreea de Sud, una dintre principalele piețe pentru bitcoin, a introdus, însă, măsuri pentru reglementarea tranzacțiilor cu criptomonede în această săptămână, prin care tranzacțiile anonime sunt scoase în afara legii. Astfel, începând cu 30 ianuarie, sunt permise doar tranzacțiile derulate cu un cont bancar deschis pe numele real al clientului.

Tot miercuri, autoritatea vamală din Coreea de Sud a anunat că a identificat tranzacții ilegale cu criptomonede în valoare de aproape 600 milioane de dolari, care au fost derulate prin intermediul unor platforme sau agenții de schimb valutar din străinătate.

viewscnt
Afla mai multe despre
bitcoin
coreea de sud
reglementari
pret