GRAFIC România, în faza de entuziasm a ciclului economic. Europa vine din urmă, SUA frânează. Atenție la China!

GRAFIC România, în faza de entuziasm a ciclului economic. Europa vine din urmă, SUA frânează. Atenție la China!

Sursa foto: Ankkml / dreamstime.com

scris 1 feb 2018

Economia națională evoluează peste potențial, la fel ca și alte economii din regiune, relevă o analiză a OTP Bank. SUA și China frânează, iar autorul raportului, analistul Csaba Bálint, avertizează că datoriile au escaladat la niveluri ridicate, care de regulă premerg recesiunile.

Diversele economii ale lumii se află în stadii diferite ale ciclului economic, iar ultima economie care transmite semnalul că intră în faza de „boom” este cea a Europei de vest. O analiză prezentată la OTP Asset Management arată că deja economiile din țările Europei Centrale și de Est, inclusiv cea a României, evoluează peste potențial.

Urmărește-ne și pe Google News

Prin contrast, SUA frânează, la fel ca și economia Chinei, printre primele care au marcat ieșirea din criza economică în anii 2009-2010. Reforma fiscală promovată de la Washington de Administrația Donald Trump poate da un nou impuls economiei americane amânând o eventuală ieșire în recesiune, spune Csaba Bálint, analist macroeconomic la OTP Bank România, autorul studiului. „Deocamdată, avem nevoie tot de umbrela de soare, nu de cea de ploaie”, spune acesta, adăugând că perspectivele sunt încurajatoare cel puțin pentru anul în curs.

GRAFIC România, în faza de entuziasm a ciclului economic. Europa vine din urmă, SUA frânează. Atenție la China!

Principalul risc vine de la China, țară unde datoriile sunt foarte ridicate. Deja sectorul bancar din această țară este cel mai mare din lume, iar în Top 5 bănci la nivel mondial, figurează 5 instituții de credit chineze.

Deja, datoria privată a Chinei se apropie de 260% din Produsul Intern Brut, așa cum se vede pe graficul atașat.

GRAFIC România, în faza de entuziasm a ciclului economic. Europa vine din urmă, SUA frânează. Atenție la China!

Semnale de alarmă în acest sens a fost ridicat periodic în ultimii 2 ani de către investitorul texan Kyle Bass, fondator al fondului de investiții Hyman Capital, și care și-a câștigat notorietatea câștigând masiv în criza financiară din deceniul trecut pariind pe prăbușirea instrumentelor derivate având ca activ suport creditele ipotecare contracate de familiile de americani în anii umflării balonului imobiliar care s-a spart în 2006.

În luna august a anului trecut, el spunea că sistemul bancar din China se află în metastază și din această perspectivă a acumulat poziții care pariază pe deprecierea yuan-ului. Este o expunere pe care Bass o argumentează deschis: „Nu poți crește sistemul bancar cu 1.000% în 10 ani și să nu ai un ciclu de pierderi, după cum nu poți să menții o monedă puternică când rectifici această balanță.”

Nu numai în China datoriile sunt escaladate la niveluri foarte ridicate. OTP AM semnalează majorarea raportului dintre datorii și Produsul Intern Brut în mai multe țări dezvoltate, dar și în ansamblu la nivel mondial. Tocmai acest stoc al datoriilor induce fragilitate în piețele financiare și unul dintre riscurile pentru trimestrele următoare este acela ca băncile centrale să miște prea rapid în sensul întăririi politicii monetare, avertizează Bálint de la OTP Bank.

GRAFIC România, în faza de entuziasm a ciclului economic. Europa vine din urmă, SUA frânează. Atenție la China!

viewscnt
Afla mai multe despre
otp bank
otp am
sua
china
ue
kyle bass