Raiffeisen Bank România a încheiat primul trimestru din 2022 cu un profit net de 218 milioane de lei, în creștere cu o zecime față de perioada similară a anului trecut. Banca raportează o creștere cu o cincime a portofoliului de credite.
„Rezultatele noastre bune din primele trei luni ale anului 2022 reflectă procesul de relansare economică, manifestat imediat după perioada cea mai critică a pandemiei”, spune Zdenek Romanek, noul președinte și director executiv al Raiffeisen Bank România.
Venitul operațional al băncii a crescut cu 12% față de primul trimestru al anului trecut la 692 de milioane de lei. Veniturile din dobânzi au crescut cu 16%, susținute de volume de credite mai mari, precum și de majorarea ratelor de dobândă la nivel general. Veniturile nete din comisioane au crescut cu 12%, în special în ca urmarea creșterii schimburilor valutare și a creșterii încasărilor din comisioanele asigurărilor aferente creditelor.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Cheltuielile operaționale au crescut cu 8% față de T1 2021, în special ca urmare a creșterii costurilor cu salariile, cu sistemul IT și, într-o măsură mai mică, din zona de utilități și carburanți. Presiunile inflaționiste care afectează economia în ansamblu își fac simțite efectele și asupra costurilor operaționale ale băncii, menționează Raiffeisen.
Banca a înregistrat o creștere a costului cu provizioanele de risc de credit de la 8 milioane de lei la 20 de milioane de lei.
”Luăm în calcul optimizarea unor cheltuieli neesențiale pentru strategia noastră, cum sunt cele pentru operațiunile cu numerar sau cheltuielile cu chiriile. Costul cu provizioanele se menține la un nivel scăzut, pe fondul unui comportament bun de plata al clienților noștri, care au reușit să depășească mai bine decât ne-am fi așteptat provocările perioadei pandemice", a adăugat Zdenek Romanek.
Soldul net de credite a crescut cu 19%, în condițiile unui avans de 30% a împrumuturilor pentru corporații, în timp ce creditarea IMM a crescut cu 10%, iar cea aferentă persoanelor fizice cu 11%.
Dinamica trebuie interpretată în contextul unei inflații anuale de peste 10% la finele lunii martie.
Peste 15.000 de clienți au luat un credit de nevoi personale (Flexicredit) de la Raiffeisen Bank pentru renovarea locuinței, iar alți 5.000 au cumpărat o mașină în primele trei luni ale acestui an.
Numărul tranzacțiilor e-commerce efectuate de persoane fizice, prin intermediul cardurilor de debit Raiffeisen Bank a crescut cu 34%, față de primele 3 luni ale anului trecut.
Plățile cu cardurile băncii la hoteluri, restaurante și baruri au crescut cu 70% față de primul trimestru al anului 2021.
Vânzările de credite imobiliare din oferta standard a băncii acordate persoanelor fizice au crescut cu 40% în T1 2022 față de T1 2021. În primele trei luni ale acestui an, creditele din categoria "Mortgage Green" au ajuns la o pondere de peste 41% din volumul de credite noi garantate cu ipotecă, acordate de banca, iar 85% dintre clienți au ales să achiziționeze un apartament și 15% dintre ei au optat pentru achiziția unei case.
În zona corporate, Raiffeisen a acordat un împrumut 325 de milioane de euro Romgaz la finele lunii martie pentru achiziția proiectului Neptun Deep.
Raiffeisen are 2,28 milioane de clienți, persoane fizice și juridice, 4.700 de angajați, 300 de agenții în toată țară, 1.131 ATM-uri, din care 474 mașini multifuncționale (MFM-uri) și o rețea de peste 26.400 POS-uri.