Pentru cine va interveni Guvernul cu amânarea ratelor la bănci

Pentru cine va interveni Guvernul cu amânarea ratelor la bănci
scris 25 mai 2022

Criteriul pentru a obține amânarea plății ratelor la bănci va consta în creșterea cheltuielilor unei familii sau creșterea costurilor pentru o companie cu 25%, a declarat ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, care a precizat că mecansimul este similar cu amânarea ratelor din pandemia de Covid-19. 

”În ultima ședință de coaliție s-a decis să aplicăm această măsură privind moratoriul pentru amânarea ratelor la credite, atât pentru persoanele fizice, cât și pentru persoanele juridice. (...) Nu este o scutire, este o amânare la plată. Criteriul principal sau schimbarea de paradigmă față de moratoriul din 2020 este creșterea cheltuielilor sau costurilor.

Urmărește-ne și pe Google News

În pandemie, criteriul principal a fost scăderea veniturilor. Deci acum vom avea ca și criteriu creșterea cheltuielilor per familie sau creșterea costurilor per companie cu 25% față de perioada anului trecut și la companii, evident, va fi raportat la costurile referitoare la utilități, pentru că ne încadrăm și în situația care a apărut între timp practic costul lunar e afectat de prețurile de la energie, de la combustibil, dar și de la alte materii prime”, a declarat Adrian Câciu.

VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, Market Analyst eToro: Retailerii nu au putut să transfere costurile mari către clienții finali. Deja prețurile au crescut foarte mult CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, Market Analyst eToro: Retailerii nu au putut să transfere costurile mari către clienții finali. Deja prețurile au crescut foarte mult

Acesta a susținut că procedura va fi destul de simplă, criteriul a fost agreat cu sistemul bancar, iar ordonanța de amânare va fi avizată și de către BNR care va emite și o metodologie.

”Este o măsură care implică o analiză pe care fiecare companie și-o va face, fiecare dintre cetățeni, pentru că, așa cum a fost și măsura din pandemie, la finalul amânării acestor rate se va prelungi scadența la creditul respectiv cu o perioadă similară, dar vei avea de plătit”, a mai spus Câciu.

viewscnt
Afla mai multe despre
rate
banca
amanare
criteriu
guvern
caciu