După o reducere de dobândă, banca centrală a Turciei ia o măsură de sens contrar în condițiile de creditare.
Banca centrală a Turciei a anunțat sâmbătă noi măsuri legate de disponibilitatea creditelor, între care obligativitatea ca băncile să constituie garanții mai mari, la câteva zile după ce a șocat piețele cu o nouă reducere a dobânzii cheie cu 1 punct procentual, la 13%, transmite Reuters, preluată de News.ro.
Potrivit instituției, măsurile au rolul să susțină stabilitatea financiară și să întărească mecanismul de transmitere monetară, după ce s-a referit la necesitatea de a corecta decalajul tot mai mare între dobînda de politică monetară și dobânzile de împrumut, atunci când a redus dobânda cheie, joi.
CITEȘTE ȘI Scădere puternică a dobânzilor la care se împrumută statul. Randamentul pe termen lung scade sub cel al UngarieiBanca centrală a înlocuit nivelul rezervelor necesare pentru credite, de 20%, cu unul mai ridicat, cu o garanție mai ridicată, de 30%, sub formă de titluri de trezorerie. Autoritățile turce, inclusiv banca centrală și autoritatea de reglementare bancară BDDK, au luat anterior măsuri pentru a limita împrumuturile acordate companiilor, cu excepția celor care sunt exportatori neți, ca parte a unui plan economic care urmărește să transforme marele deficit de cont curent la un excedent.
Luna trecută, grupurile de afaceri s-au plâns de reglementări și au spus că firmele de producție nu pot accesa finanțare cu rate scăzute. Ca parte a noilor măsuri ale băncii centrale, băncile trebuie să păstreze o garanție de 20% în titluri de stat, pentru împrumuturile comerciale acordate cu o rată a dobânzii de peste 1,4 ori rata actuală de referință de 16,32%.
Creditorii trebuie să dețină o garanție de 90% în titluri de stat, dacă un împrumut comercial acordat va avea o rată a dobânzii mai mare de 1,8 ori dobânda de referință.
Timothy Ash, analist la Blue Bay Asset Management, a spus că noile reguli ale băncii centrale, care au rolul de a reduce dobânzile împrumuturilor fac activitatea bancară foarte complicată.
”(Acestea) vor mări preocupările legate de supraîncălzire, vor stimula inflația și vor pune mai multă presiune de scădere a lirei”, a spus Ash pe Twitter.