Guvernul a împrumutat 2,8 miliarde lei în septembrie și a ajuns la 61 miliarde lei în primele nouă luni. Finanțele au ratat trei licitații, pentru prima dată după ianuarie 2018

Guvernul a împrumutat 2,8 miliarde lei în septembrie și a ajuns la 61 miliarde lei în primele nouă luni. Finanțele au ratat trei licitații, pentru prima dată după ianuarie 2018
scris 3 oct 2019

Guvernul a împrumutat în septembrie 2,83 miliarde de lei, iar totalul pentru primele nouă luni ale acestui an a urcat la 61,1 miliarde de lei, potrivit calculelor Profit.ro. Suma atrasă în septembrie este cea mai redusă începând cu luna februarie și sub cea planificată, însă aceasta nu este o problemă, întrucât statul are deja împrumutată circa 85% din suma de care a anunțat că are nevoie pentru tot anul. De asemenea climatul extern a fost mai puțin favorabil, în timp ce situația internă, politică și economică, este percepută de investitori ca fiind mai riscantă. În acest context, Finanțele au înregistrat în septembrie trei licitații ratate. Același număr de licitații ratate a mai fost consemnat în ianuarie 2018, iar mai multe, respectiv patru, în decembrie 2017.

Ținta pentru septembrie a fost de 4 miliarde de lei.

Urmărește-ne și pe Google News

Licitațiile ratate au fost pe 5 septembrie, când statul a vrut 300 (+45) milioane lei, dar a primit oferte doar pentru 205 milioane lei, pe 12 septembrie, cnd a vrut 600 (+90) milioane lei, dar subscrierile investitorilor au fost de 473 milioane lei, și pe 19 septembrie, când a vrut 200 (+30) milioane lei, dar a primit propuneri numai pentru 134 milioane lei. Este important că la toate aceste trei licitații eșuate sumele subscrise au fost mai mici decât a cerut statul să împrumute. (Sumele din paranteze sunt cele prevăzute în prospect pentru licitațiile suplimentare, de a doua zi după cele principale, la care statul împrumută anumite sume în condițiile stabilite la licitația principală.)

De ce este important: Statul se împrumută în cursul anului constant de pe piața internă, de la bănci, fonduri de pensii și alți investitori, inclusiv străini. Aproape două treimi din banii pe care statul îi împrumută anul acesta sunt destinați plății unor datorii mai vechi, care ajung la scadență. Procesul acesta, în care datoria veche este refinanțată cu datorie nouă, se numește rostogolire și este o practică obișnuită a statelor. Datoria contractată pentru acoperirea deficitului bugetar este datorie nouă, care se adaugă datoriilor deja existente. În contextul în care statul administrează ineficient banii pe care îi strânge din taxe și impozite, capacitatea Guvernului de a face datorie publică nou, deficit bugetar, ar trebui redusă drastic sau chiar eliminată.

De altfel, și în august, statul a luat de pe piața internă 3,86 miliarde lei, sub suma anunțată, tot de 4 miliarde de lei. În iulie, însă, Guvernul a împrumutat o sumă mare, de 14,2 miliarde de lei, care include fonduri atrase prin vânzarea de obligațiuni în valoare de 2 miliarde de euro pe piețele externe la începutul lunii, dar și împrumuturi luate de la bănci și investitori de pe piața internă, în total 4,72 miliarde de lei, potrivit calculelor Profit.ro. Suma de 4,72 miliarde de lei luată prin emisiuni de obligațiuni pe piața internă este ușor mai redusă comparativ cu iunie, când autoritățile au marcat un record pe acest segment de finanțare a datoriei publice. Ținta pentru iulie (doar emisiuni de pe piața internă) a fost de 4,2 miliarde de lei.

Costurile de împrumut au crescut în septembrie, după ce au scăzut semnificativ în august.

EXCLUSIV Una dintre cele mai mari tranzacții din acest an: Unicredit își mută divizia de servicii, cu circa 1.200 de angajați, din parcul de afaceri al lui Liviu Tudor în campusul lui Ioannis Papalekas CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Una dintre cele mai mari tranzacții din acest an: Unicredit își mută divizia de servicii, cu circa 1.200 de angajați, din parcul de afaceri al lui Liviu Tudor în campusul lui Ioannis Papalekas

Sumele împrumutate din toate sursele, lei și valută de pe piața internă, valută de pe extern și vânzarea de titluri de stat către populație, se ridică pentru primele opt luni ale anului la 61,1 miliarde de lei, aproximativ 85% dintr-un total de circa 72 miliarde de lei planificat pentru tot anul.

Din cele 72 de miliarde lei (circa 15 miliarde euro), suma de 44 miliarde de lei este prevăzută pentru plata datoriilor care ajung la scadență în cursul acestui an, iar restul - pentru acoperirea deficitului bugetar. Anul trecut, în contextul unui deficit bugetar ridicat, tot la circa 3%, necesarul brut de finanțare s-a situat la aproximativ 74 miliarde de lei.

De pe piața internă, statul intenționează să împrumute anul acesta 50 de miliarde de lei, inclusiv 5 miliarde de lei prin vânzarea de titluri de stat direct către populație.

Statul s-a împrumutat de la băncile locale și în valută anul acesta, cu peste 500 de milioane de euro, în ianuarie și mai. La împrumuturile în valută se adaugă ieșirile pe piețele externe, cu vânzări de eurobonduri de 3 miliarde de euro la finele lunii martie și 2 miliarde de euro în prima parte a lunii iulie.

Îmrumutul de 3 miliarde de euro din martie reprezintă cea mai mare cea mai mare sumă luată până acum de stat la o singură ieșire pe piețele externe.

De asemenea, Guvernul a împrumutat Guvernul a împrumutat pe 9 iulie de pe piețele externe 2 miliarde de euro prin vânzarea de eurobonduri pe 12 și 30 de ani. Aceasta a fost a doua ieșire pe extern de anul acesta, după cea din martie. Necesarul de finanțare de pe piețele externe în acest an, prin eurobonduri, a fost anunțat la 4,25 miliarde euro, astfel că autoritățile au trecut deja de prag, cu cele 5 miliarde de euro luate până acum.

Ministerul Finanțelor a transmis, însă, că ar putea opta să profite de condițiile bune de împrumut și să prefinanțeze și din necesarul de anul următor.

Pentru împrumuturile de la populație, Ministerul Finanțelor are ca țintă pentru anul în curs suma de 5 miliarde de lei.

Luna Suma împrumutată-total

Împrumuturi lei piața internă

Împrumuturi populație piața internă Împrumuturi euro
piața internă
Împrumuturi euro
piața externă
septembrie 2,83 miliarde
lei
2,83 miliarde
lei
nu a fost
​ anunțată
- -
august 3,86 miliarde
lei
3,86 miliarde
lei
* - -
iulie 14,16 miliarde lei 4,72 miliarde
lei
nu a fost
anunțată
- 2 miliarde euro
iunie 7,3 miliarde
lei
7,1 miliarde
lei
231 milioane
lei
- -
mai 7 miliarde
lei
4,78 miliarde
lei
cca 200 milioane
lei
423 milioane euro -
aprilie 3,44 miliarde lei 3,24 miliarde
lei
cca 200 milioane
lei
- -
martie 17,65 miliarde lei 2,89 miliarde
lei
peste 500 milioane lei - 3 miliarde euro
februarie 2,91 miliarde lei 2,22 miliarde
lei
694 milioane
lei
- -
ianuarie 1,97 miliarde lei 1,58 miliarde
lei
- 83,5 milioane euro -
Total

61,15 miliarde lei

33,21 miliarde lei *cca 2 miliarde lei 506,5 milioane euro 5 miliarde euro

(sumele în euro au fost convertite în lei la cotațiile medii lunare anunțate de BNR la 4,7037 lei/euro pentru ianuarie, 4,7538 lei/euro pentru martie și 4,73 lei/euro pentru luna iulie. Pentru luna mai a fost folosit cursul de 4,7582 lei/euro anunțat pe 30 mai)

*Finanțele au oprit în luna august emisiunile de titluri de stat către populație. Programul va fi reluat în septembrie

viewscnt
Afla mai multe despre
banci
titluri de stat
obligatiuni
ministerul finantelor