Banca Națională a României ar trebui să preia, măcar în parte, prerogativele privind protecția consumatorilor de servicii bancare, care în acest moment este atributul Autorității Naționale privind Protecția Consumatorilor, se arată în Planul național de adoptare a euro, document emis sub egida Guvernului României, obținut de Profit.ro. BNR a arătat, în mai multe rânduri, că nu are competență pentru a interveni în neregulile dintre clienți și bănci, dar, pe de altă parte, a intervenit cu argumente în favoarea sectorului bancar în dezbaterile pe inițiative legislative, invocând stabilitatea sistemului financiar.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată pe Profit Insider
Ideea trecerii protecției consumatorilor de servicii bancare la BNR se coace de mai multă vreme, dar până acum n-a fost pusă în niciun document oficial, mai ales că și în banca centrală există opinii diferite despre asumarea acestei responsabilități. Viceguvernatorul Liviu Voinea declara, în acest an, că protecția consumatorilor „ar trebui să revină în sarcina unei autorități de supraveghere financiară, poate chiar a BNR”. Dintre membrii Consiliului de Administrație al BNR, Daniel Dăianu a ridicat de acum trei ani, în lucrările scrise, problema nevoii de a reglementa conduita băncilor, arătând apoi că dacă responsabilitatea nu poate fi atribuită BNR (cazul ideal), ar trebui oricum încredințată unei autorități speciale, cu competențele necesare acoperirii domeniului financiar.
Comitetul național pentru trecerea la moneda euro scrie, în documentul programatic menit să pregătească România pentru rigorile zonei monetare unice, că este nevoie de modificarea legislației de protecție a consumatorilor de servicii bancare pentru a o aduce în sfera băncii centrale, invocând alinierea la practica europeană în materie.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
„România este singura țară din Uniunea Europeană în care banca centrală are atribuții privind supravegherea microprudențială a instituțiilor de credit, fără a avea însă și prerogative referitoare la protecția consumatorului de produse și servicii bancare. Modelul instituțional întâlnit în statele membre este ca atunci când o autoritate are atribuții în domeniul supravegherii instituțiilor de credit să exercite și competențe în domeniul protecției consumatorului (în mod exclusiv sau împreună cu alte autorități naționale)”, se arată în documentul citat.
Supravegherea prudențială menționată înseamnă regulile stabilite direct de către BNR prin care încearcă să impună băncilor un comportament responsabil de creditare, astfel încât acestea să nu aibă probleme de solvabilitate. Cel mai recent exemplu este cel al limitării gradului maxim de îndatorare pentru creditele acordate persoanelor fizice.
Este propusă, în documentul citat, modificarea de către Parlament a Ordonanței de urgență nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori și a Ordonanței de urgență nr. 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, „astfel încât România să se alinieze la practicile europene în acest domeniu”. Ambele legi reglementează, printre altele, competența supravegherii, din perspectiva drepturilor consumatorilor, a încheierii și desfășurării contractelor de credit, care în acest moment este în sarcina ANPC.
BNR are greutate în fața băncilor, dar mai mereu s-a plasat de partea argumentelor lor
Discuția care se naște din această propunere de modificare a legislației este dacă e potrivit ca BNR să se ocupe de supravegherea comportamentului băncilor în relație cu consumatorii, dat fiind istoricul băncii centrale din ultimii 10 ani.
Chiar conceperea și emiterea celor două acte legislative de mai sus sunt un exemplu.
În dezbaterile din Parlament pe OUG 50/2010 – ordonanță ce implementa o directivă europeană în materia creditelor pentru consumatori, transpunere redactată de ANPC – BNR a cerut modificarea actului emis de Guvern în privința unor prevederi favorabile consumatorilor, dar defavorabile băncilor.
Legea emisă de Cabinetul Boc era neclară în multe privințe, însă ar fi permis, prin amendarea în Parlament, încă din 2010, stabilirea unor dobânzi transparente la credite, luând în calcul referințele din piață, dar și marjele băncilor. Înainte de criză, sectorul bancar din România a practicat dobânzi variabile stabilite în funcție de criterii discreționare, precum „politica băncii”.
Soluția a fost pusă pe masa BNR, care însă a respins-o și a mers pe solicitările băncilor. Astfel, au fost cimentate în contracte niște marje de dobândă nerealiste – din dobânda curentă discreționară stabilită de bancă a fost extrasă referința de piață, care era cu câteva puncte procentuale mai mică decât în 2006-2008 (când au fost acordate creditele, majoritatea în valută), astfel că au ieșit marje de dobândă substanțial mai mari decât cele agreate cu consumatorii.
Nota de plată s-a transpus în rate mai mari pentru clienți, dar și în zeci de mii de procese pe clauze abuzive și o pierdere importantă de imagine la nivelul sectorului bancar și au creat, posibil, suportul pentru inițiative legislative ulterioare controversate precum darea în plată, conversia creditelor în franci elvețieni și, mai recent, pentru plafonarea dobânzilor sau plafonarea recuperărilor de creanțe.
În privința OUG 52/2016, BNR și-a manifestat, de asemenea, opoziția la mai multe propuneri ale ANPC pentru transpunerea unei alte directive europene în materia protecției consumatorilor, în care critica prevederile care acordau mai multe înlesniri clienților în dificultate. O parte dintre critici au fost fost incluse în forma finală a Ordonanței.
Tot de partea argumentelor băncilor s-a plasat BNR și în discuțiile privind procesele pe clauze abuzive. Guvernatorul Mugur Isărescu a declarat chiar că, abuzive sau neabuzive, clauzele fac parte din contractele semnate de consumatori și trebuie asumate.
Mai mult, o modificare la Codul civil, menită să aducă în linie cu legislația europeană prevederile din legislația clauzelor abuzive, a fost amânată de mai multe ori între 2012 și 2014, inclusiv la solicitarea BNR. Este vorba despre prevederea care spune că ANPC poate solicita instanței să declare abuzivă o prevedere contractuală pentru tot portofoliul unei bănci, pornind de la o singură reclamație, având în vedere că sunt puse în discuție contracte preformulate, care au același cuprins.
BNR a invocat, ca în toate celelalte cazuri, necesitatea asigurării stabilității financiare, după ce a prevăzut, printr-un studiu de impact nepublicat, să s-ar putea ajunge la pierderi până la 4,7 miliarde de lei pentru bănci.
ANPC, acuzată de pasivitate
Poate părea că ANPC a fost în avangarda luptei pentru consumatori, însă există critici substanțiale și la adresa acestei instituții din subordinea Guvernului.
ANPC a deschis peste 40 de procese cu băncile, după 2014, și a și câștigat o parte dintre cele încheiate, însă fără rezultate notabile, din moment ce instanțele care au declarat abuzive clauze precum cele referitoare la dobânzi și comisioane nu au dispus și restituirea directă a banilor către consumatori, ci a indicat deschiderea unor acțiuni pe cale separată, iar ANPC n-a urmărit aplicarea deciziilor.
Un episod recent în care ANPC și BNR au fost în situații opuse este cel al cesiunii creditelor performante către societăți cu răspundere limitată din Olanda. Înainte ca ANPC să sancționeze Bancpost pentru că ar fi încasat necuvenit dobânzi de peste 300 de milioane de euro de la clienți, BNR a încercat să convingă conducerea Autorității că măsura nu este corectă.
CITEȘTE ȘI În zile de sărbătoare, alege #celmaibunmerlotdinRomania! Toată luna decembrie, Emeritus beneficiază de o ofertă specială de preț : doar 58 lei în loc de 90 lei, pentru comenzile plasate onlineAceastă situație n-a fost tranșată, încă, în instanță. BNR a susținut, în comunicările oficiale, că nu a avut abilitățile oferite de lege să se pronunțe pe legalitatea cesiunilor, dar și că acestea sunt legale, deși, în același timp, remarcă interdicțiile din lege care făceau măcar tranzacțiile cu credite ipotecare nelegale.
Dumitru Manțu, funcționar în cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța, remarca faptul că nici ANPC și nici BNR n-au urmărit aceste cesiuni de creanțe timp de 10 ani. De altfel, doar după ce Manțu a dezvăluit situația cesiunilor pentru Profit.ro, într-o avertizare publică, au și apărut măsurile de la ANPC. Recent, de la Constanța au plecat și sancțiuni pentru OTP Bank.
Argumentul BNR: autoritatea
Există însă și argumente pentru trecerea protecției consumatorilor de servicii financiare la BNR.
ANPC nu are resursa umană să gestioneze un domeniu complex, cum este cel financiar, pe lângă faptul că este controlat direct de către Guvern la nivelul conducerii. Există un proiect de lege prin care controlul Autorității să fie trecut în subordinea Parlamentului, la fel ca în cazul BNR sau a Consiliului Concurenței.
Totodată, BNR are argumentul autorității. Are multe pârghii de control asupra băncilor și, spre deosebire de ANPC, deciziile sale sunt rareori contestate. Sancțiunile legate de capital sau normele de creditare sunt acceptate fără crâcnire de conducerile băncilor De altfel, bancherii se feresc să vorbească public de rău banca centrală, fie că le convin deciziile luate sau nu. Regulamente, precum cel privind gradul de îndatorare, care limitează plaja de acțiune a băncilor de a da împrumuturi cui vor, sunt chiar salutate.
Există și situații în care BNR a intrat în sfera de protecție a consumatorilor, chiar dacă spune că nu asta a urmărit. Spre exemplu, în 2009, Volksbank a emis scrisori către clienții săi, printre care se număra atunci și guvernatorul Isărescu, că le percepe în continuare un comision legat de rezerva minimă obligatorie, pentru că BNR ține rata rezervelor sus. Un consumator a făcut plângere la BNR, care a răspuns că a dispus eliminarea respectivului comision, ceea ce banca a și făcut, fără vreo contestație în instanță.
Nici în cadrul BNR nu există consens privind preluarea protecției consumatorilor
Viceguvernatorul Liviu Voinea este oficialul BNR de cel mai înalt grad care a spus că protecția consumatorilor de servicii bancare ar trebui să treacă la banca centrală.
Florian Neagu, director adjunct la Direcția de stabilitate, aflată sub coordonarea lui Voinea, scrie, într-un articol de opinie, că România este singura excepție pe harta UE în ceea ce privește modul în care s-a implementat protecția consumatorului de servicii bancare, iar în toate țările unde banca centrală are și rol de autoritate de supraveghere microprudențială, aceasta are (singură sau alături de alții) și mandat explicit în protecția consumatorului.
„Este posibil ca inițiativele legislative în favoarea debitorilor apărute în ultimii ani în România să fi fost altfel croite, dacă banca centrală ar fi avut mandat explicit în protecția consumatorului de servicii bancare. BNR ar fi fost obligată să acționeze pentru a asigura respectiva protecție și apoi să dea seama în fața Parlamentului pentru modul în care și-a îndeplinit mandatul”, arată Neagu, care adaugă, însă, că acest rol suplimentar ar pune și mai multă presiune pe independența BNR.
Cristian Bichi, consilier a lui Isărescu și fost director adjunct al Direcției de stabilitate, opinează că supravegherea prudențială și cea comportamentală (cum este cea legată de protecția consumatorilor) ar trebui să fie separate.
„Exercitarea celor doua tipuri de supraveghere în cadrul aceleași autorități duce adesea la conflicte de interese și o astfel de situație este în detrimentul consumatorilor. De regulă, aceste conflicte pot fi conciliate în perioade normale, dar este dificil de realizat aceasta în cazul unei crize financiare”, scrie consilierul lui Isărescu.
Bichi arată că autoritatea de supraveghere va fi înclinată să amâne publicarea unor informații datorită îngrijorărilor legate de riscul sistemic în situații de criză, sacrificând transparența. De asemenea, autoritatea nu va impune o amendă excesiva unei instituții bancare pentru comportament incorect cu clienții, dacă va evalua că astfel va contribui la subminarea solvabilității și stabilității acesteia.
Consilierul guvernatorului mai arată că paradigma se schimbă și că multe state separă supravegherea prudențială de cea comportamentală, exemple în acest sens fiind Marea Britanie, Olanda, Franta și Belgia. În Marea Britanie, autoritatea unică de supraveghere financiară a fost spartă în două în 2013, între Prudential Regulation Authority, sub banca centrală, și Financial Conduct Authority, instituițe nou creată. În Olanda, în 2002, a fost creată o agenție de supraveghere a regulilor de conducere a afacerilor, în timp ce banca centrală a păstrat doar supravegherea prudențală.
