DOCUMENT România amână (din nou) calendarul de adoptare a monedei euro: Un alt calendar - după combaterea efectelor pandemiei de Covid-19 și aplicarea Planului de Reziliență

DOCUMENT România amână (din nou) calendarul de adoptare a monedei euro: Un alt calendar - după combaterea efectelor pandemiei de Covid-19 și aplicarea Planului de Reziliență
scris 12 ian 2021

România va trebui, mai întâi, să își restabilească echilibrul macro-economic, inclusiv prin combaterea efectelor negative generate de pandemia Covid-19 și prin implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență, iar abia apoi va stabili un (nou) calendar privind aderarea la zona euro, relevă o comunicare oficială analizată de Profit.ro și redactată la nivelul Ministerului Finanțelor Publice.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

De ce este important: În primăvara anului 2016, după cum Profit.ro a anunțat în premieră, România a renunțat în mod oficial la anul 2019 ca termen pentru adoptarea monedei euro. După câțiva ani de pauză, în 2019, Guvernul a decis să transmită oficial Comisiei Europene o nouă țintă de adoptare a monedei euro, respectiv a menționat angajamentul de a adopta moneda euro în 2024.

Urmărește-ne și pe Google News
Ce este un Marketplace și cum poți să vinzi online CITEȘTE ȘI Ce este un Marketplace și cum poți să vinzi online

Profit.ro a prezentat în premieră cel mai recent Plan de adoptare a euro.

De asemenea important: România nu îndeplinește niciunul dintre criteriile nominale necesare trecerii la moneda euro, au indicat ultimele date. În plus, o serie de alți factori, printre care dezechilibrele macroeconomice și lipsa de predictibilitate a cadrului legislativ, fac ca România să nu fie pregătită pentru zona euro.

Clasificarea și ierarhizarea managerilor – sistemul Managero CITEȘTE ȘI Clasificarea și ierarhizarea managerilor – sistemul Managero

Un document oficial, redactat recent de Ministerul Finanțelor Publice, confirmă că în prezent România nu îndeplinește criteriile de adoptare a monedei europene.

”Astfel, nu sunt îndeplinite criteriile de convergență nominală referitoare la soliditatea finanțelor publice (deficitul bugetar depășește pragul de 3% din PIB, iar România se află în procedură de deficit excesiv), stabilitatea pețurilor (rata inflației depășește media primelor trei state cu cele mai bune performan!e în acest sens) și convergența ratei dobânzii pe termen lung (aceasta fiind superioară nivelului de referință)”, relevă documentul citat.

În plus, deși cursul de schimb nu a înregistrat oscilații majore, România nu participă la Mecanismul Ratelor de Schimb II (ERM II), unde trebuie să se mențină pentru cel puțin doi ani anterior intrării în zona euro.

De asemenea, conform documentului, ”legislația României nu este compatibilă în întregime cu Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene”.

Bursa – la noi maxime post-COVID. Tranzacții de 25 milioane lei pe segmentul obligațiuni CITEȘTE ȘI Bursa – la noi maxime post-COVID. Tranzacții de 25 milioane lei pe segmentul obligațiuni

Mai mult, ministerul arată că ”România se confruntă cu o serie de dezechilibre macroeconomice, unele dintre acestea accentuându-se în contextul pandemiei”.

Prin urmare, autoritățile arată că se vor concentra, într-o primă etapă, pe restabilirea echilibrelor macro-economice, simultan cu combaterea efectelor pandemiei de coronavirus și aplicarea Planului Național de  Redresare și Reziliență, care are o finanțare de 30 miliarde de euro din fonduri europene.

Abia, ulterior, Guvernul va elabora un nou calendar de adoptare a monedei euro.

”În perspectiva aderării la zona euro, România va trebui, în primă fază, să își restabilească echilibrele interne și externe și să îndeplinească o serie de condiții de robustețe macroeconomică, în paralel cu combaterea efectelor negative generate de pandemia Covid-19, atât în plan economic, cât și social. Pe termen scurt/mediu, accentul trebuie pus pe implementarea eficientă a Planului Național de Redresare și Reziliență, în așa fel încât reformele și investițiile generate de atragerea fondurilor europene să contribuie la îmbunătățirea calității vieții oamenilor și Ia o dezvoltare sustenabilă. În contextul celor menționate, ulterior va fi oportun să se stabileasca un calendar privind aderarea la zona euro”, indică documentul oficial.

DOCUMENT Autoritățile au început să anuleze, ca în fiecare an, datorii la buget sub un anumit cuantum CITEȘTE ȘI DOCUMENT Autoritățile au început să anuleze, ca în fiecare an, datorii la buget sub un anumit cuantum

DOCUMENT România amână (din nou) calendarul de adoptare a monedei euro: Un alt calendar - după combaterea efectelor pandemiei de Covid-19 și aplicarea Planului de Reziliență

 

 

viewscnt
Afla mai multe despre
aderare
adoptare
modeda
euro
calendar
romania
guvern
plan
covid