Creditarea accelerează în august și depășește nivelul de dinainte de pandemie

Creditarea accelerează în august și depășește nivelul de dinainte de pandemie
scris 23 sep 2020

Soldul creditului neguvernamental a crescut cu 0,9% față de iulie și cu 3,7% față de anul anterior în august, la 274,5 miliarde de lei, pe fondul accelerării împrumuturilor pentru firme, și a ajuns peste nivelul de dinainte de declanșarea crizei COVID-19 din primăvară.

Creditarea continuă avansul bun înregistrat iunie și iulie, după o primăvară foarte slabă ca urmare a efectelor financiare ale pandemiei COVID-19.

Urmărește-ne și pe Google News

Soldul creditului intern neguvernamental a crescut cu 2,3 miliarde de lei în august față de iulie, în accelerare de la un plus de 2 miliarde de lei în iulie și sub un miliard de lei în iunie. Avansul soldului din august este cel mai ridicat din ultimul an.

Doar 13% dintre cele 9,1 milioane de locuințe din România au fost construite în ultimii 30 de ani CITEȘTE ȘI Doar 13% dintre cele 9,1 milioane de locuințe din România au fost construite în ultimii 30 de ani

Creditul acordat populației a ajuns la 147,6 miliarde de lei, în creștere cu 0,6% față de iulie și 5,5% față de anul anterior. Avansul lunar este de aproape 0,9 miliarde de lei, față de aproape 1,2 miliarde de lei în iulie. Din septembrie băncile au lansat și ofertele pentru împrumuturile Noua Casă, cu sume mai mari disponibile pentru debitori.

Creditarea firmelor a accelerat pentru a treia lună la rând și a adăugat aproape 1,2% la sold față de iulie și 2,2% față de anul anterior. Creșterea din august a fost de aproape 1,4 miliarde de lei la 118,8 miliarde de lei, față de 1 miliard de lei în iulie și doar 37 de milioane de lei în iunie, după scăderi în aprilie și mai și o cvasi-stagnare în martie. Evoluția din august este cea mai bună din ultimul an și jumătate și vine pe fondul acordării împrumuturilor cu garanții de stat prin programul IMM Invest.

Creditarea accelerează în august și depășește nivelul de dinainte de pandemie

Statul a continuat să se împrumute cu viteză pentru finanțarea deficitului. Creditul guvernamental a crescut cu 1,9% față de luna iulie, până la circa 136 de miliarde de lei. Față de august 2019 creșterea este de aproape 30%.

Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut cu 1,6% față de luna anterioară, până la nivelul de 389,7 miliarde de lei lei și cu 14% față de august 2019.

Depozitele în lei, cu o pondere de 64,5% în totalul depozitelor clienților neguvernamentali, au crescut cu 2,2% față de luna iulie 2020, până la 251,2 miliarde de lei, și cu 12,7% față de august 2019.

Depozitele în valută s-au majorat cu 0,3% față de iulie și cu 13,9% față de anul anterior, până la 28,6 miliarde de euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
creditare
crestere credit
imm invest
noua casa