Băncile caută în momentul de față soluțiile tehnice individuale și legale pentru a ajuta clienții cu dificultăți la plata ratelor în acesată perioadă, dar pentru a le putea pune în practică fără a deteriora profilul de risc au nevoie ca Guvernul și Banca Națională să ia mai multe măsuri, au anunțat luni, împreună, Asociația Română a Băncilor (ARB) și Consiliul Patronatelor Bancare din România (CPBR), organizații care reprezintă toate băncile din țară.
“Pentru a putea implementa o astfel de măsură în sprijinul clienților care se confruntă cu probleme de lichiditate generate de efectele pandemiei de COVID-19 este necesar ca, în urma analizei făcută cu reglementatorii și auditorii, astfel de măsuri acordate de bănci în condiții excepționale să nu conducă la deteriorarea profilului de risc pentru clienții și expunerile respective, potrivit reglementărilor europene si naționale în ceea privește riscul de credit”, arată cele două organizații.
Pe de altă parte, un prim anunț de suspendare a plății ratelor până la 2 luni la toate creditele persoanelor fizice care solicită acest lucru, indiferent dacă sunt sau nu izolate la domiciliu sau în carantină, a fost deja făcut luni de Banca Românească, instituție deținută de statul român, prin Eximbank. Tot înainte ca Guvernul ori BNR să aprobe măsurile cerute de CPBR și ARB, și CEC Bank, cealaltă bancă a statului va anunța o decizie similară de suspendare a ratelor la creditele persoanelor fizice, după cum Profit.ro a anunțat sâmbără.
CITEȘTE ȘI Anul 2020 ar putea fi anul în care informatizarea ANAF începe să prindă vitezăAcestea amintesc că sistemul bancar a înaintat deja atât către Guvernul României cât și către Banca Națională a României, un set de măsuri menite a-i permite să fie cât mai bine pregătit în a răspunde solicitărilor clienților și a contracara efectele nocive generate de pandemie.
“Pe lângă măsurile individuale de sprijin pe care le adoptă băncile de la caz la caz, considerăm că va fi esențial suportul reglementării naționale și europene pentru anumite derogări menite să permită băncilor să acorde un sprijin mai amplu clienților persoane fizice și juridice care pot întâmpina dificultăți în această perioadă. Astfel, comunitatea bancară din România s-a raliat demersului înaintat de Federația Bancară Europeană către autoritățile europene prin care propune un set de măsuri cuprinzătoare pentru rafinarea cadrului prudențial astfel încât să permită sprijinirea mai amplă a clienților“, arată bancherii.
Pentru a duce cât mai mult serviciile bancare în online în această perioadă cu restricții de deplasare, băncile spun căse impune adoptarea cu celeritate a proiectului legislativ prin care semnătura electronică avansată să poată îndeplini cât mai multe dintre funcțiunile semnăturii electronice calificate, ceea ce ar putea constitui un ajutor real pentru consumatori. Bancherii dau, de asemenea, asigurări că au planuri de continuitate a afacerilor pentru situații critice și sunt pregătite să onoreze toate solicitările clienților privind funcționarea cardurilor și decontarea plăților, asigurarea de lichiditate , desfășurarea activității în unitățile bancare.
"Sistemul bancar românesc este pregătit să facă față provocărilor ce pot apărea, fiind în dialog cu Guvernul, BNR și alte instituții publice. Vom continua să monitorizăm îndeaproape situația și să propunem măsuri suplimentare pentru a sprijini consumatorii, companiile și economia locală, cu mențiunea că facilitățile ce ar putea fi acordate de bănci clienților care întâmpină dificultăți financiare temporare, de la caz la caz în funcție de situația individuală, să nu conducă la creșterea cerințelor de capital și a expunerilor neperformante".
Pentru a putea amâna la plată ratele și dobânzile pentru persoane fizice și companii, fără a deteriora profilul de risc, ar fi necesară modificarea reglementărilor privind expunerile de risc și soluții pentru ca unele împrumuturi să nu apară ca fiind restructurate
Băncile au cerut deja sprijinul Guvernului cu un set de 12 măsuri de care sectorul bancar are nevoie în contextul crizei coronavirus, anunțând și 7 demersuri propria în perioada următoare. Printre acestea, garanții de stat pentru plățile la creditele de consum și ipotecare în următoarele 12 luni, adaptarea legislației pentru a permite suspendarea plății ratelor la Prima Casă, dar și măsuri care să ajute serviciile online, vizând semnătura electronica ori derogări și amânări pentru obligațiile de actualizare a datelor clienților și de cunoaștere a clientelei.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Băncile au început să primească de la clienți notificări privind imposibilitatea obiectivă de plată a ratelor, ca urmare a izolării la domiciliu sau carantinei. ING Bank: Primul caz de client izolat la domiciliu care cere soluțiiMăsurile de sprijin au fost cerute Executivului într-un pachet mai amplu transmis, duminică, de Consiliul Investitorilor Străini (FIC) și Confederația Patronală Concordia. Băncile membre în cele două entități sunt BCR, BRD, Raiffeisen, UniCredit, ING, prin Consiliul Patronatelor Bancare (afiliat Concordia) și OTP Bank, Alpha Bank, Ideea Bank (în FIC).
Lista primelor 12 măsuri concrete pentru care acestea consideră necesar sprijinul Guvernului României în următoarea perioadă pentru sectorul bancar, astfel încât efectele economice asupra angajatorilor și consumatorilor să fie resimțite cât mai puțin din perspectiva comunității bancare:
1. Sprijinirea adoptării cu celeritate a proiectului legislativ privind tranzacțiile electronice - Proiect de Lege privind identificarea electronică și serviciile de încredere aflat în dezbatere la Camera Deputaților (L481/2019 - Pl-x 475/2019), sau emiterea de către Guvernul României a unei Ordonanțe de Urgență prin care semnătura electronica avansată să aibă recunoscută valoarea juridică și să producă efecte juridice depline, astfel putând constitui un ajutor prețios pentru consumatori;
2. Limitarea lucrului cu publicul în agențiile și sucursalele bancare la 4 ore/zi pe perioada instituirii măsurilor speciale de protecție și prevenție indicate de autoritățile de resort;
3. În condițiile în care instituțiile de credit sunt desemnate prin lege ca fiind parte a sistemului de infrastructură critică a țării și în actualele circumstanțe vor juca un rol foarte important în stabilizarea situației economice a României, inclusiv din perspectiva asigurării sistemelor de plată și a lichidității din piață, considerăm ca fiind imperativ necesar să se aplice și instituțiilor de credit derogarea instituită la art. 2 alin 4 a Legii nr. 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinților în situația închiderii temporare a unităților de învățământ (e.g. obligativitatea acordării de zile libere să se aplice doar dacă există acordul angajatorului). În acest sens, este necesară amendarea legii mai sus amintite, astfel încât instituțiile de credit să fie menționate întocmai la art. 2 alin 4.;
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Conducerea grupului bancar francez Crédit Agricole și-a anunțat angajații de vânzarea operațiunilor din România4. Modificarea legislației ce reglementează programul "Prima Casă", în sensul de a permite suspendarea obligațiilor de plată și de asemenea, de a elimina obligația de înregistrare în Biroul de Credit pentru acele suspendări ale obligațiilor de plată acordate în contextul situației generate de epidemia de coronavirus – COVID 19;
5. Elaborarea unui program de garanții guvernamentale pentru plățile aferente portofoliilor de credite garantate și de consum pentru următoarele 12 luni;
6. Solicitarea către Uniunea Europeană a unei derogări pentru a putea acorda garanții extraordinare (pentru portofoliu) și/sau prelungirea finanțărilor cu garanția statutului pentru a asigura supraviețuirea companiilor supra-îndatorate pentru următoarele 12 luni (i.e. garantarea plaților)
7. Amânarea, fără penalizare, a plății obligațiilor fiscale a întreprinderilor mici și mijlocii – IMM, pentru o perioadă de 6 luni;
8. Suspendarea imediată, de către Curtea de Conturi, pentru o perioadă de 12 luni, a implementării măsurilor impuse asupra băncilor pentru locuințe în 2015;
9. Prelungirea termenelor de actualizare a datelor personale ale clienților, astfel cum sunt acestea reglementate în legislația privind cunoașterea clientelei în scopul prevenirii spălării banilor și finanțării terorismului, în condițiile în care în actuala situație este posibil să existe clienți care vor avea nevoie de documente ce trebuie eliberate de instituțiile statului și pe care nu vor putea sa le obțină;
10. Facilitarea pentru instituțiile de credit, la deschiderea relației de afaceri/actualizarea informațiilor cu privire la un client (în scopul legislației privind cunoașterea clienților și prevenirea și combaterea spălării banilor), a verificării online a veridicității datelor înscrise în Cartea de Identitate cu informațiile din Registrul Național pentru Evidența Populației (RNEP). În acest sens, instituțiile de credit ar trebui să aibă drept de accesare, cu respectarea legislației privind protecția datelor, a bazei de date a RNEP privind identitatea clienților
11. Amânarea cu cel puțin 12 luni a termenul maxim (31.08.2020) stabilit conform OG 5/2020 (ce implementează Directiva DAC 6 în legislația română), pentru raportarea tranzacțiilor efectuate in perioada 25 iunie 2018 – 1 iulie 2020;
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV OTP și Intesa au depus oferte indicative apropiate ca valoare pentru Garanti România. Banca Transilvania, interesată și ea din nou de achiziție12. Acordarea de suport în identificarea de stocuri și furnizori care să pună la dispoziție rezerve de materiale de dezinfecție/protecție necesare pentru sucursalele și agențiile bancare în contextul penuriei generalizate de asemenea substanțe în România;
13. Derogare temporară de la obligația actualizării datelor clienților, pentru ca aceștia să poată avea acces nestingherit la serviciile online în aceasta perioadă, fără a trebui să vină la agențiile sau sucursalele bancare.
Pe lângă acestea, comunitatea bancară anunță un set de 7 măsuri necesare în interiorul sistemului pentru a evita orice perturbări majore în economie și pentru a asigura finanțarea economiei și accesul persoanelor juridice si fizice la serviciile esențiale.
1 În scopul protecției clienților, al angajaților proprii și al prevenirii răspândirii noului coronavirus și deci al creșterii numărului de îmbolnăviri COVID-19, băncile își vor informa în mod constant clienții persoane fizice și juridice asupra necesitații de a evita ori de câte ori va fi posibil contactul fizic direct în sucursale și agenții și utilizarea de mijloace fizice de plată (bancnote si monede);
2. Băncile vor continua în mod susținut să-si informeze clienții asupra necesitații de a folosi, în această perioadă cu risc crescut de contaminare, cu precădere mijloacele de plată la distanță (aplicații online și mobile banking), carduri sau alte metode de tip “contactless” pentru plata bunurilor și serviciilor în magazine, precum și plăți securizate pentru cumpărăturile online;
3. În acest sens, băncile vor lua măsuri prin care să poată fi facilitată deservirea clienților persoane fizice prin intermediul mediului online, pentru un număr cât mai mare de produse și servicii; în acest context, adoptarea cu celeritate a proiectului legislativ aflat în Parlament, sau emiterea de către Guvernul României a unei Ordonanțe de Urgență, prin care semnătura electronică avansată să poată îndeplini cât mai multe dintre funcțiunile semnăturii electronice calificate, ar putea constitui un ajutor prețios pentru consumatori;
4 Băncile care nu au dezvoltat încă sisteme de actualizare a datelor clienților de la distanță ar putea avea nevoie de o derogare temporară de la aceasta obligație, pentru ca aceștia să poată avea acces nestingherit la serviciile online în această perioadă, evitând însă deplasarea fizică la sucursalele și agențiile bancare;
5 Băncile vor acorda atenție administrării creditelor în derulare, fiecare bancă urmând a efectua în mod activ analize vizând posibilitatea oferirii unor facilități de amânare a unor plăți, funcție de problemele și situația specifice și obiective ale clienților. În acest sens, raportat la evoluția situației economiei românești și a dimensiunilor impactului acestei epidemii asupra clienților bancari, deopotrivă persoane fizice și juridice, este de analizat oportunitatea amendării cadrului de reglementare prudențial și contabil pentru facilitarea implementării celor mai bune măsuri de restructurare/eșalonare/amânare a unor plăți în cazul acestor clienți;
6. Extinderea sau adaptarea programelor garantate de stat, astfel încât băncile să poată acorda credite pentru capital de lucru clienților care sunt în mod obișnuit stabili din punct de vedere financiar, fiind însă afectați temporar de implicațiile situației apariției noului coronavirus;
7. Reprezentanții comunității bancare din România vor face demersuri atât pe lângă Banca Națională a României (BNR) cât și pe lângă Banca Centrala Europeana (BCE) pentru a adresa alte necesitați stringente în contextul pandemiei de Covid-19.
Și Romanian Business Leaders a trimis un set de măsuri pentru BCR:
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV VIDEO Șansă de redresare pentru istoricul operator cinematografic RomâniaFilm. Litigiu intentat la ONU de moștenitorii fondatorilor interbelici1. Reducerea dobânzii de politică monetară cu minim 1 punct procentual;
2. Modificarea reglementărilor privind expunerile de risc și încurajarea băncilor comerciale pentru:
a. Amânarea la plată a ratelor și dobânzilor pentru persoanele fizice, pe o perioadă de minim 90 de zile, fără marcarea acestor credite ca fiind restructurate;
b. Reînnoirea liniilor de finanțare pentru companii care sunt scadente în următoarele 90 de zile, pe o perioadă de minim 6 luni, fără garanții suplimentare, fără a se reduce expunerile și fără marcarea acestor credite ca fiind restructurate;
c. Amânarea la plată a ratelor și dobânzilor pentru creditele de investiții și pentru orice alte credite cu grafic de rambursare, pe o perioadă de minim 90 de zile și reeșalonarea acestor datorii pe o perioadă de 9/12 luni, fără marcarea acestor credite ca fiind restructurate;
d. Menținerea sau reducerea marjelor de dobândă la credite în sold.