Banca Europeană de Investiții (BEI) analizează acordarea unui credit de aproximativ 30 milioane de euro către UniCredit Leasing Corporation, destinat întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri), potrivit site-ului instituției bancare.
UniCredit Leasing va folosi fondurile BEI pentru finanțarea proiectelor de investiții desfășurate de IMM-uri în agricultură, industrie și servicii.
UniCredit Leasing este liderul pieței locale de leasing financiar, cu o cotă constantă de 18% în ultimii cinci ani. Anul trecut, compania a acordat finanțări noi de 242,7 milioane de euro, iar valoarea de achiziție a bunurilor finanțate a fost de 294,7 milioane de euro.
CITEȘTE ȘI Provizioanele mai mici pentru credite au majorat cu 87% profitul net al UniCredit Bank, la un rezultat operațional în scădereCompania face parte din grupul italian UniCredit, care este prezent în România prin UniCredit Bank, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Insurance Broker, UniCredit Leasing Fleet Management, UCTAM, Pioneer Asset Management și UniCredit Business Integrated Solutions.
UniCredit a raportat anul trecut un profit net consolidat în România de 269,5 milioane de lei (60,6 milioane de euro), în creștere cu peste 87% de la 143,8 milioane lei (32,3 milioane euro) în anul anterior.