BCR va lansa prima companie de investiții cu capital de risc dezvoltată de o bancă românească pentru finanțarea startup-urilor din tehnologie

BCR va lansa prima companie de investiții cu capital de risc dezvoltată de o bancă românească pentru finanțarea startup-urilor din tehnologie
scris 16 nov 2023

Banca Comercială Română va lansa, luni, BCR Seed Starter, companie de investiții cu capital de risc (CVC) prin care vor fi finanțate firme la început de drum cărora le sunt inaccesibile împrumuturile bancare obișnuite.

Profit.ro organizează pe 27 noiembrie, cu transmisiune în direct inclusiv la PROFIT NEWS TV, cea de-a șasea ediție a Profit Financial.forum, cu lideri ai piețelor financiare și autorităților din domeniu, respectiv din conducerea Băncii Centrale, Guvernului, Ministerului de Finanțe, Autorității de Supraveghere Financiară, ca și cu manageri de top din bănci comerciale, companii din piața de capital, asigurări și administratori de fonduri

Evenimentul va fi organizat cu sprijinul Alpha Bank, Banca Transilvania, CITR, Nordis Group, UniCredit Bank - DETALII AICI

Este primul CVC dezvoltat de o bancă din România și își propune să acorde finanțări startup-urilor din domeniul tehnologiei.

Urmărește-ne și pe Google News

BCR Seed Starter va urmări cu precădere domeniile strategice pentru industria bancară, prin explorarea de noi servicii financiare și utilizarea tehnologiilor emergente pentru a susține educația și planificarea financiară. BCR va încerca să integreaze expertiza bancară acumulată cu ecosistemul de startup-uri.

BCR Seed Starter va fi condusă de Carmen Dibuș, din funcția de CEO, iar CIO va fi Adrian Roșoagă.

Banca derulează de mai mulți ani un accelerator pentru startup-uri, INNOVX-BCR, care nu a implicat până acum investiți în capitalul firmelor. Programul, dedicat afacerilor din tehnologie, a ajuns la 181 companii accelerate, din 2.249 de aplicanți la program.

BCE avertizează băncile din zona euro asupra riscurilor cibernetice CITEȘTE ȘI BCE avertizează băncile din zona euro asupra riscurilor cibernetice

În primele nouă luni ale anului, BCR a înregistrat un profit net de 1.698,2 milioane de lei (343,8 milioane de euro, în creștere cu 10,3% față de 1.539,7 milioane de lei (312 milioane de euro) din perioada similară din 2022.

Portofoliul total de credite nete acordate clienților a crescut cu 4,6% an pe an la 30 septembrie 2023. Au fost acordate credite noi în valoare de 6,5 miliarde de lei către persoane fizice (ipotecare și de consum) și microîntreprinderi, cu un avans al stocului de credite acordate microîntreprinderilor de 40% an pe an.

Banca a aprobat credite noi corporate în valoare de 8 miliarde de lei în primele nouă luni, dintre care aproximativ 30% destinate investițiilor. Pentru sectorul IMM, stocul de finanțări acordate de BCR Banca a crescut cu 4% an pe an la 30 septembrie 2023. Peste 900 de companii, care creează aproximativ 250.000 de locuri de muncă, au fost finanțate în acest interval

viewscnt
Afla mai multe despre
bcr seed starter
cvc
startup