Băncile au acordat credite noi populației și companiilor în valoare de peste 126 miliarde lei

Băncile au acordat credite noi populației și companiilor în valoare de peste 126 miliarde lei
scris 2 mar 2023

Creditele noi acordate de băncile din România populației și companiilor, în anul 2022, s-au cifrat la 126,7 miliarde lei, în creștere cu peste 14% comparativ cu nivelul împrumuturilor noi accesate în anul 2021.

Cum pot depăși IMM-urile impactul crizei economice și dificultăți apărute în contextul războiului din Ucraina, soluțiile de finanțare, inclusiv pentru digitalizare, produsele bancare destinate IMM, cum pot fi atrase rapid fondurile europene, ce programe pot funcționa mai bine pentru IMM, exemple de succes în rândul IMM-urilor, cum au putut trece prin criză, soluțiile pentru dezvoltarea ecosistemului start-up vor fi anunțate la conferința Profit.ro programată, cu sprijinul Banca Transilvania, UniCredit Bank, Vodafone și Alpha Bank, pentru 13 martie și care va fi transmisă în direct și la PROFIT NEWS TV

Împrumuturile noi accesate de segmentul neguvernamental au totalizat 110,5 miliarde lei în anul 2021. Creditarea a fost impulsionată de segmentul companiilor, cu o pondere de 59% în totalul creditelor noi acordate la nivelul anului 2022.

Urmărește-ne și pe Google News
HARTĂ Contractul pentru o nouă alternativă la DN1, semnat. Guvernul nu renunță la autostrada Ploiești-Brașov CITEȘTE ȘI HARTĂ Contractul pentru o nouă alternativă la DN1, semnat. Guvernul nu renunță la autostrada Ploiești-Brașov

Volumul creditelor noi acordate populației și companiilor reprezintă aproape 35% din soldul creditului neguvernamental aferent lunii decembrie 2022. Soldul creditului neguvernamental, care totalizează 363,6 miliarde lei la finele anului trecut, este calculat ca diferența dintre totalul creditelor acordate populației și companiilor și rambursările parțiale și totale, precum și vânzările de credite.

Anul trecut, companiile au contractat credite în valoare de 74,8 miliarde lei, activitatea de creditare fiind susținută și de programele guvernamentale care s-au desfășurat. Companiile au accesat credite noi în proporție aproape egală în lei și în valută. Creditele în lei s-au cifrat la 38,4 miliarde lei în proporție de 51,26% din totalul creditelor, restul fiind credite contractate în special în euro și mai puțin în dolari. Se remarcă o creștere a apetitului firmelor pentru creditele în euro în 2022, care s-au cifrat la 6,75 miliarde euro, față de numai 3,63 miliarde euro în 2021.

În 2022, populația a accesat credite noi în valoare de aproape 52 miliarde lei, ponderea în totalul împrumuturilor noi fiind de 41%. Repartiția pe monede arată că populația a accesat aproape numai credite în lei, în proporție de aproape 98%, conducând la eliminarea riscului valutar.

Repartiția pe monede a creditelor acordate la nivelul anului trecut arată că, din totalul de 126,7 miliarde lei, 70,5% reprezintă ca valoare împrumuturile în lei, 27% este ponderea creditelor în euro și restul în dolari. În ceea ce privește creditele în euro, 97,26% din valoarea totală de anul trecut a fost contractată de persoanele juridice. Creditele noi în dolari acordate în 2022, în valoare de 3,17 miliarde lei echivalent, reprezintă 2,5% din totalul creditelor noi accesate, fiind contractate de persoanele juridice.

viewscnt
Afla mai multe despre
credite
banci