Negocierile pentru cumpărarea Bancpost sunt aproape de finalizare, iar acordul va fi semnat cel mai târziu la finele acestei luni, anunță Banca Transilvania, care, cum a anunțat Profit.ro din luna iulie, are prima șansă la preluarea Bancpost.
"Eurobank și Banca Transilvania au derulat negocieri exclusive cu privire la potențiala achiziție a Bancpost SA, ERB Retail Services IFN SA și ERB Leasing IFN SA din Romania. În ultimele săptămâni s-au făcut progrese semnificative înspre un rezultat pozitiv, iar negocierile sunt aproape de finalizare, părțile parcurgând ultimele etape în vederea semnării unui acord.
Echipele de conducere ale celor două părți doresc să reafirme implicarea în finalizarea unei tranzacții echitabile și benefice pentru toate părțile interesate, menționând că data semnării acordului este estimată cel mai târziu pentru finele lunii noiembrie 2017 și va fi anunțată public de îndată ce formalitățile necesare vor fi parcurse în mod corespunzător", este ultimul mesaj al băncii.
În ianuarie, Eurobank a anunțat că a angajat HSBC și Mediobanca pentru a ajuta la găsirea unui ”partener strategic” pentru subsidiara din România Bancpost.
Pentru Bancpost a concurat și banca ungară OPT, dar care a bătut în retragere după ce a cumpărat Banca Românească.
Alți cumpărători interesați sunt fondurile americane de investiții J.C. Flowers și Varde.
Băncile mari din Grecia caută să își reducă expunerea externă și să își consolideze baza de capital, în cadrul acordului de susținere financiară convenit de autoritățile de la Atena cu creditorii internaționali.
Bancpost, cu active totale de 2,8 miliarde de euro, are o rețea de 147 de sucursale în România, care este una dintre cele mai mari piețe ale Eurobank în afara Greciei.
Eurobank, a treia mare bancă din Grecia în funcție de active, mai este prezentă în Bulgaria, Serbia și Cipru.
În Romania, Eurobank controlează Bancpost, ERB Retail Services IFN, ERB Leasing IFN, Eurobank Finance, precum și alte societăți financiare.