Ministerul Finanțelor Publice spune că Guvernul susține o variantă a legii dării în plată care să apere doar cazurile sociale.
Guvernul României merge pe o variantă echilibrată în ceea ce privește legea dării în plată care să nu lovească în încrederea la nivelul pieței, pe de o parte a băncilor și, pe de cealaltă, a clienților, a declarat astăzi Anca Dragu, ministrul Finanțelor Publice, în cadrul unei întâlniri cu investitori instituționali nerezidenți.
Dragu a amintit că punctul de vedere al Executivului a fost prezentat în Parlament și el vizează adoptarea legii într-o formulă care să vină în întâmpinarea nevoilor acelor datornici care au probleme, ale cazurilor sociale.
"Legea încă nu este adoptată; discuțiile încă nu sunt terminate în Parlament", a declarat Dragu, răspunzând la întrebarea deschisă pe acest subiect de un reprezentant al Wood & Company, brokerul care intermediază cele mai multe tranzacții pe piața de acțiuni de la Bursa de Valori București.
CITEȘTE ȘI CE: Legea privind darea în plată poate genera un risc sistemic, cu implicații asupra întregii economiiPaul Gheorghiu, secretar de stat și director de cabinet al primului ministru, spune că legea va rămâne încă în dezbatere parlamentară pentru următoarele săptămâni, răstimp în care senatorii și deputații vor avea timp să reflecteze asupra punctelor de vedere de la Guvern și Banca Națională a României. În plus, sunt presiunile în creștere de la Comisia Europeană, cele care ar putea împinge la o soluționare mai echilibrată a legii, mai spune Gheorghiu.
Prezent la evenimentul de astăzi, Daniel Dăianu, membru al Consiliului de Administrație al BNR, a afirmat că nu este de acord cu termenul folosit, "presiuni", și spune că raționalitatea este cea care trebuie să-și spună cuvântul. O decizie încă nu a fost luată, a subliniat și reprezentantul băncii centrale. "Oamenii lucizi și deștepți vor avea câștig de cauză", a conchis Dăianu.