Banca pentru Comerț și Dezvoltare a Mării Negre (BSTDB), cu România printre acționari, își majorează capitalul subscris la peste 3 miliarde de euro, de la aproximativ 2,3 miliarde de euro în prezent.
Consiliul Guvernatorilor băncii a decis, vineri, să majoreze capitalul subscris de la 2,29 miliarde de euro, cât este în prezent, la 3,10 miliarde de euro.
“Creșterea capitalului subscris va permite BSTDB să îndeplinească obiectivele strategice stabilite în cadrul strategiei pe termen lung (2021-2030), de a susține dezvoltarea economică și cooperarea regională a statelor membre și de a-și consolida capacitatea de reacție în situații de criză, sporindu-și în același timp relevanța pentru acționari”, transmite banca.
CITEȘTE ȘI Corespondență din Grecia - BSTDB, estimare: România va trebui să aplice măsuri de austeritate, care vor încetini ritmul de creștere economicăNoua subscriere are loc după majorarea capitalului autorizat al BSTDB aprobată în 2007 și după prima rundă de subscriere decisă în 2008 și finalizată în 2018. Subscrierea acoperă 70% din capitalul autorizat disponibil, dar nesubscris, în timp ce 10% din capitalul total autorizat al BSTDB, în valoare de 3,45 miliarde de euro, va rămâne disponibil pentru noi potențiali acționari.
Capitalul nou subscris va fi în proporție de 30% capital vărsat și 70% capital nevărsat - în conformitate cu structura actuală a capitalului BSTDB.
Urmare a noii subscrieri, BSTDB va primi un capital suplimentar de 244,96 milioane de euro, majorându-și astfel capitalul vărsat deținut la 931,51 milioane euro.
Procesul de subscriere va fi finalizat până la sfârșitul lunii septembrie 2022, iar acționarii BSTDB vor efectua plățile aferente capitalului subscris în opt tranșe, în perioada 2023-2030.
BSTDB, cu sediul în Salonic, Grecia, este o instituție financiară internațională înființată de Albania, Armenia, Azerbaijan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Moldova, România, Rusia, Turcia și Ucraina.
Banca sprijină dezvoltarea economică și cooperarea regională prin acordarea de împrumuturi, linii de credit, capitaluri și garanții pentru proiecte și prin finanțări comerciale în sectoarele publice și private din țările membre
De la începutul acestui an, BSTDB a finanțat 6 proiecte în România, în valoare de 138,7 milioane de euro, reprezentând 33,6% din totalul operațiunilor noi semnate de bancă la nivelul întregii regiuni.
BSTDB și-a majorat cu 12% portofoliul de împrumuturi și investiții în 2020, la peste 2 miliarde de euro și are o țintă apropiată de creștere și pentru anul curent.
Banca de dezvoltare își propune să prioritizeze proiectele “verzi”, care țin cont și protejează mediul înconjurător, dar și să extindă pachetele de servicii și produse furnizate, iar până în 2030 vrea să ajungă la un portofoliu de împrumuturi de 4 miliarde de euro.