Activitățile guvernului SUA sunt blocate, după eșuarea negocierilor din Senat pentru extinderea finanțării bugetare

Activitățile guvernului SUA sunt blocate, după eșuarea negocierilor din Senat pentru extinderea finanțării bugetare

Sursă foto: News.ro

scris 20 ian 2018

Activitățile guvernului american au fost oprite în mod oficial de noaptea trecută, după ce republicanii și democrații din Senat nu au reușit să ajungă la un acord de ultim moment pentru continuarea finanțării bugetare, din cauza neînțelegerilor majore legate de imigrație și securitatea la granițe, transmite Reuters, preluată de News.ro.

Într-o ședință dramatică care a avut loc noaptea târziu, senatorii au blocat un proiect care prevedea prelungirea finanțării guvernului până pe 16 februarie. Proiectul avea nevoie din susținerea a 60 din cei 100 de senatori, dar doar 50 au votat în favoarea acestuia.

Urmărește-ne și pe Google News

Majoritatea democraților s-au opus proiectului din cauza eșecului eforturilor lor de a include măsuri de protecție pentru sute de mii de tineri imigranți cunoscuți sub numele de ”Dreamers”.

Negocierile de urgență dintre liderul republican al majorității din Senat, Mitch McConnell, și liderul senatorilor democrați, Chuck Schumer, cu câteva minute înainte de miezul nopții, nu au avut succes, iar guvernul american a rămas practic fără bani.

Acționarii Transgaz au aprobat asocierea cu grupul spaniol Regasificadora del Noroeste pentru cumpărarea transportatorului de gaze din Grecia CITEȘTE ȘI Acționarii Transgaz au aprobat asocierea cu grupul spaniol Regasificadora del Noroeste pentru cumpărarea transportatorului de gaze din Grecia

Oprirea oficială a activităților a intrat în vigoare sâmbătă, zi care marchează prima aniversare a lui Donald Trump ca președinte.

Administrația Trump a dat imediat vina pe democrați.

”În seara asta au pus politica înaintea securității naționale, a familiilor militarilor, a copiilor vulnerabili și a capacității noastre de a-i servi pe toți americanii”, se arată într-un comunicat al Casei Albe.

Administrația Trump a anunțat că nu va discuta despre imigrație până când guvernul nu va putea să își reia activitatea.

viewscnt
Afla mai multe despre
government shutdown
finantare bugetara
guvern blocat
sua
donald trump
casa alba
congresul sua