Acțiunile a două bănci olandeze (ING și ABN Amro) precum și titlurile grupului bancar austriac Raiffeisen Bank International (RBI) au scăzut marți, după ce în presă au apărut articole referitoare la implicarea acestor bănci într-o rețea de spălare de bani prin care au trecut miliarde de euro provenite din Rusia, transmite Reuters.
Articolul publicat de rețeaua internațională de jurnaliști de investigație OCCRP, pe baza unor scurgeri de documente, arată că tranzacții în valoare de peste 470 miliarde de dolari au fost trimise prin intermediul a 1,3 milioane transferuri bancare de la 233.000 de companii, scrie Agerpres.
Procurorii anti-corupție din Austria analizează acuzațiile de spălare de bani, a declarat un purtător de cuvânt al procuraturii atunci când a fost întrebat despre articolele din presă.