Nordea, cea mai mare bancă din nordul Europei, a gestionat tranzacții suspecte de 700 milioane de euro în perioara 2005-2017, potrivit unor documente prezentate luni de televiziunea finlandeză Yle, transmite Reuters.
Yle, parte a unui grup de companii media care relatează despre acuzații mai largi legate de operațiuni de spălare de bani în regiunea baltică în favoarea Rusiei, a arătat că banii au provenit de la companii înregistrate de paradisuri fiscale, cum ar fi Insulele Virgine Britanice, Panama sau Belize, scrie News.ro
Informațiile obținute de Yile nu dezvăluie dacă Nordea a raportat autorităților tranzacțiile suspecte.
CITEȘTE ȘI VIDEO Primul flagship pregătit de producătorul chinez OnePlus pentru 2019 va dispune de un design nouBăncile nordice Swedbank și Danske Bank sunt deja acuzate de spălare de bani în Estonia.
Acțiunile Nordea au scăzut luni cu aproape 7% după ce Yle a anunțat că va publica informații referitoare la activități de spălare de bani prin intermediul băncii. Acțiunile Nordea au recuperat ulterior din pierderi, încheind tranzacțiile de luni în declin cu 3,9%.
Banca anunțat că informațiile relatate luni de presă nu reprezintă o noutate și că le-a comentat deja.
”Informațiile care au fost publicate astăzi au legătură cu un complex de acuzații care au mai fost publicate de presă, iar Nordea le-a comentat atunci”, a explicat Nordea într-un email trimis Reuters, adăugând că a raportat autorităților relevante atunci când a descoperit comportamentul suspect.
”Recunoaște, că sistemele noastre nu au fost suficient de solide în trecut pentru a contracara acest tip de delict financiar. Pentru acest lucru ne pare foarte rău”, potrivit băncii.
Autoritățile de reglementare nordice au anunțat în octombrie că au primit documente din partea firmei Hermitage Capital care acuzau Nordea că și-a încălcat responsabilitățile avute în conformitate cu legile de prevenire a spălării banilor.
Nordea a anunțat la momentul respectiv că lucrează împreună cu autoritățile și că a raportat toate tranzacțiile suspecte.
Autoritatea de supraveghere financiară din Finlanda a precizat că trebuie să investigheze acuzațiile, înainte de a le putea comenta.
Danske Bank, cea mai mare bancă din Danemarca, este investigată în cinci țări în legătură cu plăți suspecte în valoare de peste 200 de miliarde de euro din Rusia, foste state sovietice și alte țări, care au avut loc prin intermediul diviziei din Estonia.
Swedbank este investigată de către autoritățile de reglementare din Estonia și Suedia, în urma unui reportaj publicat luna trecută de o televiziune potrivit căruia ar fi fost spălate cel puțin 40 de miliarde de coroane suedeze (4,3 miliarde dolari) între conturi baltice de la Swedbank și Danske, între 2007 și 2015.
Reprezentanții autorității norvegiene de reglementare nu au fost disponibili pentru comentarii.