Acțiunile marilor companii europene au încheiat tranzacțiile de joi în scădere, din cauza creșterii randamentelor obligațiunilor și a volatilității de pe piețele din Statele Unite, care au contracarat efectul pozitiv al optimismului legat de redresarea economiei zonei euro, transmite Reuters.
Indicele pan-european STOXX 600 a închis în declin cu 0,4%, după ce în timpul tranzacțiilor a avansat cu până la 0,5%. Principalii indici ai sectoarelor economice au fost afectați de creșterea randamentelor obligațiunilor europene și americane, pe fondul așteptărilor de accelerare a inflației, scrie News.ro.

Încrederea în economia zonei euro a crescut peste așteptări în februarie, susținută de optimismul din industrie, servicii și în rândul consumatorilor, mărind așteptările referitoare la inflație.
Acțiunile băncii Standard Chartered au coborât cu 6,2% după raportarea unei scăderi a profitului anual.

Titlurile Anheuser-Busch InBev, cel mai mare producător de bere din lume, au scăzut cu 6,2%, chiar dacă grupul a raportat un profit trimestrial peste așteptări, în timp ce acțiunile Bayer au coborât cu 6.4% din cauza declinului profitului din operațiunile de bază în trimestrul patru, provocat de concurența de pe piața agricolă nord-americană.

Indicele DAX al bursei din Frankfurt a scăzut cu 0,7%, CAC 40 al bursei din Paris cu 0,24%, FTSE 100 al bursei din Londra a coborât cu 0,11%