VIDEO Agenția Europeană pentru Medicamente a început mutarea la Amsterdam. Anterior, angajații au amenințat cu demisia dacă sunt aduși la București

VIDEO Agenția Europeană pentru Medicamente a început mutarea la Amsterdam. Anterior, angajații au amenințat cu demisia dacă sunt aduși la București
scris 10 ian 2019

La mai puțin de trei luni până la ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) a început mutarea sa de la Londra la Amsterdam, informează dpa și France Presse.

Mutarea este o consecință a retragerii Marii Britanii din UE, programată pentru 29 martie, arată Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News

În urmă cu peste un an, Profit.ro a relatat că România a ieșit din cursa pentru găzduirea Agenției.

GlaxoSmithKline și Pfizer, prezente în România, își combină diviziile de consumer healthcare într-un gigant cu vânzări globale de aproape 13 miliarde dolari. Va fi cel mai mare jucător pe segmentul de consumer healthcare CITEȘTE ȘI GlaxoSmithKline și Pfizer, prezente în România, își combină diviziile de consumer healthcare într-un gigant cu vânzări globale de aproape 13 miliarde dolari. Va fi cel mai mare jucător pe segmentul de consumer healthcare

Guvernul român încerca atunci la Bruxelles să îi aducă pe angajații Agenției în zona Pipera, după cum a anunțat în exclusivitate Profit.ro,  dar aceștia au anunțat că sunt dispuși mai degrabă să demisioneze decât să se mute cu serviciul în București, Sofia sau Varșovia.

În octombrie 2017, Profit.ro scria că Bucureștiul poate deja considera că nu are nicio șansă să găzduiască sediul Agenției Europene pentru Medicamente, primind calificative slabe la frecvența transportului public, calitatea serviciilor medicale pentru angajați și familia acestora, disponibilitatea la timp a întregii clădiri propuse.

România și alte 18 state din Uniunea Europeană și-au depus candidaturile în vederea găzduirii sediului Agenției Europene pentru Medicamente. Trei state au ales, ulterior, să se retragă.

Guvernul României a aprobat, în martie 2017, depunerea dosarului de candidatură pentru a găzdui sediul EMA, cu argumentul că țara noastră nu  găzduiește, după 10 ani de la aderarea la UE, niciun sediu al unei agenții europene, deși, teoretic, fiecare stat membru ar trebui să aibă pe teritoriul propriu o agenție europeană.

Guvernul a menționat, în sprijinul acestei candidaturi, faptul că în București își au sediul numeroase instituții de profil, inclusiv laboratoare și companii farmaceutice, enumerând Institutul Național de Cercetare ”Cantacuzino”, Institutul Național de Gerontologie și Geriatrie Ana Aslan, Institutul Victor Babeș. Institutul Național de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice Prof. Dr. N. Paulescu, care au ca obiectiv "gestionarea efectelor majore în situații de criză care pot afecta sistemul național de sănătate". Reprezentanții Executivului nu țin însă cont că Institutul Cantacuzino nu mai produce vaccinuri de câțiva ani, fiind într-o situație critică, iar Institutul Ana Aslan a fost supus unor controale oficiale ale ministerului după acuze de corupție și nereguli la cheltuirea banilor publici.

viewscnt
Afla mai multe despre
medicament
ema
agentie
brexit