Țările bogate nu vor să renunțe la drepturile de proprietate intelectuală pentru medicamentele destinate Covid-19

Țările bogate nu vor să renunțe la drepturile de proprietate intelectuală pentru medicamentele destinate Covid-19
scris 21 nov 2020

Țările bogate și-au reiterat, vineri, opoziția față de o propunere care prevede renunțarea la regulile referitoare la proprietatea intelectuală în cazul medicamentelor destinate Covid-19, au declarat vineri trei persoane apropiate situației, în pofida presiunii de a face o excepție pentru a îmbunătăți accesul la tratamente al celor mai sărace țări, transmite Reuters.

Susținătorii acestei propuneri afirmă că actualele reguli privind proprietatea intelectual creează bariere de acces la medicamente și vaccinuri ieftine și doresc relaxarea restricțiilor, așa cum s-a procedat în timpul epidemiei de SIDA, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Statele din sudul Europei deplâng exodul de medici și asistente CITEȘTE ȘI Statele din sudul Europei deplâng exodul de medici și asistente

Opoziția exprimată de Uniunea Europeană, Statele Unite și alte țări bogate, în timpul unei întâlniri de vineri, înseamnă că propunerea care va fi prezentată luna viitoare Consiliului General al Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) cel mai probabil va eșua.

”Dacă țările bogate preferă profiturile în detrimentul vieții, vor omorî propunerea din cauza unor tehnicalități”, a declarat un delegat care susține moțiunea, la o întâlnire cu ușile închise.

De obicei, OMC, care reunește 164 de membri, ia deciziile prin consens, cu excepția cazurilor în care membrii decid să voteze, care este o situație excepțională.

O a doua sursă a spus că țările dezvoltate au negat că drepturile de proprietate intelectuală creează bariere, afirmând că suspendarea acestora ”nu este doar inutilă ci subminează eforturile de colaborare pentru combaterea pandemiei, care sunt în curs”.

Misiunile diplomatice ale SUA și UE din Geneva nu au comentat imediat informațiile.

viewscnt
Afla mai multe despre
covid-19
coronavirus
medicamente