Sanofi și Novartis, primele două companii de pe piața farma din România, au datorii de peste 18 mil. euro la stat

Sanofi și Novartis, primele două companii de pe piața farma din România, au datorii de peste 18 mil. euro la stat
scris 3 mai 2016

Sanofi, liderul pieței farmaceutice din România, și Novartis, ocupanta locului secund, se regăsesc pe lista  companiilor care înregistrează obligații fiscale restante la bugetul general consolidat, publicată de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), cu datorii de 58,2 milioane lei (13 milioane euro) și respectiv 24,4 milioane lei (5,4 milioane euro). Sanofi a contestat suma.

Astfel, Sanofi România SRL și Zentiva SA București (fabrica de medicamente), firme prin care grupul francez Sanofi își desfășoară activitatea în România, au datorii de la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de 39,7 milioane lei și, respectiv, de 18,45 milioane lei. Sumele au fost contestate.

Urmărește-ne și pe Google News

De altfel, în ianuarie, Zentiva arăta că, în urma unei inspecții fiscale, ANAF a stabilit o obligație suplimentară de plată în cuantum de 7,13 milioane lei pentru taxa claw-back aferentă perioadei trimetrul IV 2009 – trimestrul III 2011, precum și majorări de întârzire în cuantum de 8 milioane lei și penalități de întârziere de 3,31 milioane lei.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum
Piața farmaceutică a scăzut cu 4,8% anul trecut, la 2,63 miliarde euro CITEȘTE ȘI Piața farmaceutică a scăzut cu 4,8% anul trecut, la 2,63 miliarde euro

”Considerăm că stabilirea obligațiilor de plată suplimentare identificate anterior s-a făcut de către autoritatea fiscală cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile. Ca urmare, societatea va demara procedurile legale în vederea contestării și anulării actelor administrative emise de către Agenția Națională de Administrare Fiscală prin intermediul cărora s-au stabilit obligațiile de plată suplimentare”, se arată într-un comunicat al Zentiva din luna ianuarie.

Potrivit datelor firmei de cercetare a pieței Cegedim, Sanofi ocupă primul loc pe piața farmaceutică românească, cu vânzări de 836 milioane lei anul trecut și o cotă de piață de 7,1%.

În cazul Novartis Pharma Services România, reprezentanța grupului farmaceutic elvețian Novartis și numărul doi pe piața farmaceutică locală, datoriile în cuantum de 24,4 milioane lei sunt înregistrate la bugetul de stat (obligații fiscale principale) și nu au fost contestate.

Novartis a avut anul trecut vânzări de 643,3 milioane lei și o cotă de piață de 5,5% pe piața românească, potrivit datelor Cegedim.

Grupul elvețian este prezent în România și cu divizia de medicamente generice Sandoz, care deține o fabrică de antibiotice la Târgu Mureș.

viewscnt
Afla mai multe despre
novartis
sanofi
datorii