Guvernul se opune reintroducerii în Codul Fiscal a scutirii cabinetelor medicale de familie de la plata impozitului pe clădiri

Guvernul se opune reintroducerii în Codul Fiscal a scutirii cabinetelor medicale de familie de la plata impozitului pe clădiri
scris 11 aug 2018

Guvernul se opune proiectului de lege inițiat de opoziție, care propune scutirea cabinetelor medicale de familie de la plata oricăror impozite sau taxe pe clădiri. Argumentul opoziției este că în noul Cod Fiscal sunt scutite de impozit ”clădirile unităților sanitare publice”, sintagma care, în practică, nu include și cabinetele de medicină de familie. Guvernul arată însă că ar fi o măsură discriminatorie față de alte tipuri de cabinte și ar diminua veniturile bugetelor locale cu 14,5 milioane lei.

Autorii proiectului, prezentat anterior de Profit.ro, sunt deputații liberali Florin Roman și Bogdan Huțucă, dar Guvernul a transmis Parlamentului că nu susține măsura propusă.

Urmărește-ne și pe Google News

Executivul arată, în primul rând, că, potrivit legii, cabinetul de medicină de familie este definit drept ”unitate privată specializată”, în timp ce scutirile de la plata impozitului pe clădiri sunt prevăzute pentru unitățile sanitare publice, cu excepția celor destinate activităților economice.

Statul se pregătește să reia privatizarea fabricii de seringi Sanevit Arad. Până astăzi niciun investitor nu s-a arătat interesat CITEȘTE ȘI Statul se pregătește să reia privatizarea fabricii de seringi Sanevit Arad. Până astăzi niciun investitor nu s-a arătat interesat

Guvernul invocă, totodată, principiul neutralitatății măsurilor fiscale în raport cu diferitele categorii de investitori și capitaluri, cu forma de proprietate, care asigură prin nivelul impunerii condiții egale investitorilor, capitaluiui român și străin.

”În acest sens, măsurile promovate trebuie să fie aplicate tuturor contribuabililor, fără ca sfera de cuprindere să fie redusă prin introducerea de condiții care să afecteze caracterul general al acestora. Prin urmare, aplicarea prevederilor din inițiativa legislativă instituie un regim de impozitare favorabil cabinetelor medicale de familie raportată la celelalte tipuri de cabinete medicale”, arată Guvernul.

Pornind de la data statistice care indicau existența a 11.274 de cabinete de medicină de familie la nivelul anului 2016, dintre care doar jumătate avaeu personalitate juridică, și de la o suprafață mediea acabinetukui de 50 metri pătrați, Guvernul a calculat că, dacă s-ar aplica reducerea de impozit, bugetele locale ar pierde venituri de circa 14,5 milioane lei. 

Grupul farmaceutic ungar Gedeon Richter, cu activitatea de distribuție suspendată în România - vânzări în creștere pe piața locală. \ CITEȘTE ȘI Grupul farmaceutic ungar Gedeon Richter, cu activitatea de distribuție suspendată în România - vânzări în creștere pe piața locală. "Am trimis un plan corectiv și de prevenție, vrem o nouă licență"

”Trebuie spus că, în baza Legii 571/2003 privind vechiul Cod fiscal, cabinetele de medicină de familie erau scutite de impozitul/ taxa pe clădire, facilitate anulată prin adoptarea noului Cod fiscal, legiuitorul considerând că sintagma «clădirile unităților sanitare publice» cuprinde și cabinetele de medicină de familie, ceea ce de fapt nu se întâmplă. În practică, sarcina fiscală suplimentară impietează asupra bugetelor și așa mici ale cabinetelor de familie, care, în același timp, se confruntă și cu alte probleme de ordin financiar, precum sarcini financiare și birocratice impuse de minister și casele teritoriale de sănătate”, arată inițiatorii.

Ei adaugă că propunerea legislativă corectează o nedreptate, iar impactul financiar al acestei măsuri este nesemnificativ, având în vedere faptul că la nivelul unităților administrativ teritoriale acționează foarte puține cabinete de medicină de familie, iar spațiul clădirilor nu este unul extins, care să genereze obligații fiscale importante.

Medicii de familie au protestat la finele anului trecut în fața Guvernului, dar și la începutul acestui an ca urmare a subfinanțării a acestei ramuri a sistemului de sănătate, dar și a birocrației din domeniu.

viewscnt
Afla mai multe despre
guvern
medici
familie
cabinete
scutire
impozit
taxa
cladire
proiect
lege
liberali
pnl
cod fiscal